Chirurgia plastică, dincolo de estetică: ce mituri trebuie să știm și cum îngrijim corect rănile

1. Care sunt cele mai frecvente mituri despre chirurgia plastică pe care le întâlniți?

Principala preconcepție despre chirurgia plastică este, că se ocupă doar de intervenții estetice, în principal de implanturi mamare și injectări cu acid hialuronic.

Chirurgia plastică este una dintre cele mai diversificate specialități, abordând o gamă variată de patologii complexe, cu scopul de a reda calitatea vieții pacientului: de la reconstrucții de artere, nervi și tendoane, chirurgia mâinii, chirurgie pediatrică cu malformații congenitale, acoperirea defectelor de țesuturi, managementul plăgilor, până la tratamentul degerăturilor și arsurilor. Chirurgia estetică este doar o parte din curricula noastră.

2. Cum decideți dacă un pacient este un candidat potrivit pentru o intervenție estetică?

(Precizez că nu văd relevanța unei astfel de discuții, în contextul sistemului public de sănătate, din moment ce astfel de intervenții nu sunt decontate de CNAS și nu se practică în spitalele publice, dar voi răspunde la întrebare)

Consultul înainte de o intervenție cu scop estetic este amănunțit și individualizat. Există standarde și ghiduri, dar intervenția se adaptează nevoilor și preferințelor pacientului, în limitele recomandărilor literaturii de specialitate.

Un pacient ideal, care își dorește o intervenție cu scop estetic, acceptă și înțelege riscurile și complicațiile intervenției și faptul că rezultatele nu sunt în totalitate predictibile. De asemenea, are așteptări realiste și înțelege limitările actului medical. Pacientul ideal este cooperant, cu discernământ, echilibrat psihologic și biologic și respectă cu strictețe recomandările medicului curant.

Dacă sunt bifate aceste criterii, pacientul este un candidat bun pentru intervenția cu scop estetic.

3. Ce rol are colaborarea cu alte specialități medicale în tratarea pacienților?

Chirurgia plastică, datorită patologiilor foarte variate și complexe pe care le abordează, în toate regiunile anatomice, necesită adesea colaborări cu multiple specialități.

Spre exemplu, pacienții cu arsuri necesită o echipă multidisciplinară împreună cu personalul ATI. Pacienții, care se recuperează după chirurgia mâinii, necesită kinetoterapie și colaborare strânsă cu personal de reabilitare medicală. Pre-operator este adesea nevoie de evaluare cardiologică, fără de care nu ne putem administra diferitele tipuri de anestezie. Lista continuă, în funcție de particularitățile fiecărui pacient, însă ideea cu care trebuie să rămânem este, că actul medical modern este muncă de echipă și implică numeroase specialități, iar chirurgia plastică nu este exceptată.

4. Cum sunt gestionate urgențele în chirurgia plastică?

Urgențele în chirurgia plastică sunt imediate sau întârziate și temporizate. În funcție de gravitatea traumei/leziunii, se va interveni chirurgical în minutele sau orele următoare, sau, dacă starea pacientului o permite, intervenția se poate temporiza mai mult timp.

Spre exemplu, o arsură extinsă sau o amputație completă a unui deget, necesită intervenție chirurgicală imediată. O leziune simplă de tendon, însă, poate fi amânată, dacă contextul îl impune, până la 3-4 săptămâni, încadrându-se la urgențe temporizate.

În gestionarea urgențelor specialității noastre, intervin criteriile și ghidurile din literatura de specialitate, adaptate fiecărui caz în parte, care ne impun o intervenție rapidă sau mai întârziată, prioritară fiind totdeauna redarea calității vieții pacientului.

5. Ce importanță are îngrijirea plăgilor și ce greșeli fac cel mai des pacienții acasă?

Îngrijirea plăgilor pare o temă banală, familiară tuturor, chiar și oamenilor fără nici un fel de pregătire medicală. Însă o îngrijire corectă a plăgilor poate face diferența dintre o vindecare rapidă, fără sechele și cicatrici vizibile, sau infecții, lipsa vindecării, cicatrici anormale și chiar și deces.

Principala recomandare, care în mod surprinzător încă persistă în populație, inclusiv în breasla medicală, este că peste plagă nu ne spălăm niciodată: ”să nu udăm rana”. Acest principiu cu origine medievală, era justificat în perioada respectivă, deoarece plăgile veneau în contact cu ape contaminate, care generau infecții și, în lipsa antibioticelor, survenea decesul. În prezent, apa provine din rețeaua publică pentru majoritatea pacienților si este potabilă. Spălatul cu apă și săpun (dușul) îndepărtează mecanic și prin micelare foarte eficient patogenii, secrețiile și crustele, asigurând un mediu optim vindecării; acest fapt este dovedit științific de multe studii și subiectul este încheiat de foarte multă vreme. Există puține situații, punctuale, în care nu se recomandă spălarea unei anumite plăgi.

O altă greșeală frecventă este utilizarea betadinei, apei oxigenate, alcoolului medicinal și rivanolului în pansamentul plăgilor. Acestea sunt mai agresive pe țesuturi, decât pe patogeni și doar întârzie sau chiar împiedică procesul de vindecare. În medicina modernă avem un arsenal întreg de pansamente și soluții speciale, adaptate fiecărei situații, care protejează țesuturile, grăbesc vindecarea și îndepărtează patogenii mult mai eficient; aici intervin cunoștințele plasticianului în managementul plăgilor și importanța respectării recomandărilor cu strictețe de către pacient la domiciliu.