„Cina de Adio” îi reunește la Sibiu pe îndrăgiții actori Mihai Călin (Paul Andronic în Serialul „Adela”), Ecaterina Ladin și Gheorghe Ifrim (Dalida și Vasile, secretara și primarul din Las Fierbinți)

Dacă doriți să râdeți cu lacrimi, să revedeți trei dintre cei mai buni actori ai momentului sau pur și simplu să aflați cum să vă luați adio de la un prieten, nu ratați super comedia “Cina de adio” în regia lui Răzvan Săvescu! Îndrăgiții actori Mihai Călin (cunoscut și pentru rolul de Paul Andronic din telenovela „Adela”), dar și Gheorghe Ifrim și Ecaterina Ladin (pe care, cu siguranță, orice român îi știe pe „Dalida” și „Vasile”, secretara și primarul din serialul „Las Fierbinți”) vor da „viață” personajelor din comedia “Cina de adio”. Evenimentul este programat în 17 mai, ora 19:30, pe scena Sălii Thalia.

INFO

Cina de adio

Cu Ecaterina Ladin, Mihai Călin, Gheorghe Ifrim

Regia Răzvan Savescu

Scenografia: Petre Țalea, Sorin Boncea

Durata: 100 min

Productie WonderTheatre

Subiectul piesei este inspirat de un trend parizian al evoluției prieteniilor, o cină de adio organizată pentru prietenii cu care nu vrei să mai vorbești. Lucrurile scapă însă de sub control și se transformă într-un șir de revelații și dezvăluiri care fac deliciul publicului și stârnesc hohote de râs. Cuplul care organizează cina este format din Mihai Călin, Ecaterina Ladin, în timp ce Gheorghe Ifrim îl interpretează pe prietenul filosof încercat la cina de adio.

Pentru Pierre si Clotilde Lecour, un cuplu de parizieni intelectuali, prietenii, mai ales cei pe care îi ai de mult, nu mai sunt ce erau pe vremuri. Viața te schimbă și fiecare evoluează în felul lui. Așa constată că își petrec prea mult timp, seri, vacanțe, cu prietenii, cu care nu mai au nimic de împărțit.
Și pentru că în oraș a apărut o modă interesantă, numită “cină de adio”, creată special pentru această situație delicată de niște minți “luminate”, se hotărăsc să organizeze și ei un astfel de eveniment pentru prietenii de care vor să scape.
Pe scurt, la o cină de adio îi copleșești pe invitați cu cadouri, mâncăruri fine, vinuri vechi, de regulă chiar din anii în care s-au născut, le răscolești cele mai frumoase amintiri din momentele bune petrecute împreună, pentru ca pe urmă să nu mai ai nici o remușcare că nu le mai răspunzi la telefon.
Însă, alegându-l pe cel mai vechi prieten al lor, Antoine Royer, pentru acest ritual caraghios, nu realizează că lucrurile o pot lua complet razna. O seară plăcută în familie cu prietenii e pe cale să se transforme într-o catastrofă domestică, de dimensiuni planetare și un comic irezistibil.
În stilul binecunoscut al autorilor Alexandre de la Patelliere și Matthieu Delaporte, cei care ne-au încântat cu inteligenta comedie “Prenumele”, personajele noastre trebuie să facă față unui șir de revelații devastatoare și dezvăluri cel puțin delicate pe care prietenia lor le-a ținut bine ascunse până astăzi. Rezultatul este cel așteptat.
Un șuvoi de bună dispoziție și hohote de râs, despre ce înseamnă cu adevărat prietenii și cum să scapi de ei.

Comentariile sunt închise.