Pe ordinea de zi suplimentară a ședinței ordinare a Consiliului Județean Sibiu din data de 27 februarie 2025 s-a aflat proiectul de hotărâre privind „aprobarea repartizării pe unități administrativ-teritoriale a sumei corespunzătoare cotei de 6% din impozitul pe venit estimat a se încasa la bugetul de stat în anul 2025, reprezentând fond la dispoziția Consiliului Județean Sibiu, precum și aprobarea repartizării pe unități administrativ-teritoriale a sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată și din cotele din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale pentru anii 2026-2028“.
Municipiului Mediaș i-a fost alocată suma de 1.500.000 de lei, ceea ce reprezintă cu 1.000.000 de lei mai puțin decât suma alocată municipiului în anii 2024, 2023 sau 2022 (câte 2.500.000 de lei în fiecare dintre acești ani).
Municipiul are în acest moment un număr mare de proiecte din fonduri europene câștigate sau aflate în derulare, iar această sumă era importantă pentru cofinanțarea pe care Mediașul trebuie să o asigure.
Cu acest prilej, pe pagina sa de socializare, primarul municipiului Mediaș, dl Gheorghe Roman a postat următoarea declarație:
„Am luat act de faptul că în ședința Consiliului Județean au fost repartizate pe unități administrativ-teritoriale sumele corespunzătoare cotei de 6% din impozitul pe venit.
În opinia mea, reducerea sumelor alocate Mediașului cu aproximativ 40% față de anul trecut reprezintă o nedreptate la adresa medieșenilor, care au votat în număr mare pentru ca dna Daniela Câmpean să fie președinte a CJ Sibiu.
În ceea ce mă privește, regret că am votat-o.”
De asemenea, am cerut un punct de vedere președintei Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean. Vă redăm declarația acesteia:
„Dintotdeauna am făcut politică doar în campania electorală. În rest, am ales să fac administrație în interesul întregului județ.
În alocarea sumelor din acest an, am urmărit să fim solidari cu primăriile care au limitări atât pe finanțări europene, cât și pe bugetul local. Municipiile au la dispoziție, în această perioadă de programare, mai multe linii de finanțări nerambursabile pentru investiții, precum și un buget propriu mult mai generos.
Îi asigur pe toți cetățenii din județul Sibiu, fie că sunt din Mediaș, fie că sunt din cea mai mică comună, că interesul Consiliului Județean Sibiu este de a dezvolta întreg județul.
Din respect pentru toți colegii din PNL, nu voi întra într-un dialog public cu domnul primar Gheorghe Roman, discuțiile urmând a fi purtate în interiorul partidului.”

Comentariile sunt închise.