CJ Sibiu vă propune să fiți parte din povestea ediției din acest an a Festivalului Brânzei și al Țuicii de la Rășinari

Folclor, produse tradiționale, drumeții la cea de-a XXI-a ediție a Festivalului Brânzei și al Țuicii de la Rășinari, eveniment pe care îl recomandă și reprezentanții Consiliului Județean Sibiu prin intermediul paginii de Facebook a instituției.
Sâmbătă, 24 august, în jurul orei 15.30, spectacolul folcloric va debuta cu Grupul Vocal al Reuniunii Mărginenilor, apoi, vor urca pe scenă ansambluri de dansuri populare. Seara se va încheia cu un recital susținut de artistele Gabriela Tuță și Maria Butilă.
Duminică, 25 august, la ora 15, vor încânta publicul cunoscuții interpreți de muzică populară: Traian Stoiță, Sebastian Stan și Răzvan Năstăsescu, precum și Grupul de muzică tradițională românească Juni, coordonat de Cosmin Verde și ansambluri de dansuri populare.
De la ora 20, în Valea Ștezii vor răsuna cântece populare bănățene, datorită solistului Adrian Stanca cu formația.
Festivalul se va încheia cu un foc de tabără și cu Jocul Călușerilor.
Pe parcursul celor două zile, copiii vor putea participa la ateliere tematice și drumeții.
Evenimentul este organizat de Primăria Comunei Rășinari și este cofinanțat de Consiliul Județean Sibiu, prin Agenda Cultură și Dezvoltare a Comunității 2024.

Comentariile sunt închise.