„Historia magistra vitae est”, spunea cândva Cicero. Putem spune intr-adevăr că istoria este invățătorul vieții, iar dacă oamenii cunosc greșelile trecutului, au șanse mari să nu le repete. La LTAS Mediaș au existat tot timpul elevi pasionați de studiul istoriei, atât sub aspectul olimpiadelor școlare, cât și prin lecturi pe teme istorice de interes. Începutul anului 2023 marchează din acest punct de vedere o premieră la Liceul Teoretic „Axente Sever”, datorită unui elev care a avut inițiativa înființării unui club de lectură istorică în unitatea medieșeană de învățământ. Numele lui este Mihai Surdu și este elev al clasei a XI-a Științe Sociale.
Mihai este dedicat studiului istoriei în ansamblul ei, fiind pasionat de istoria contemporană, îndeosebi de evenimentele secolului al XX-lea. Alături de alți axentiști, Mihai Surdu a înființat acest club de lectură istorică, prin care participanții pot să analizeze, să dezbată și să-și extindă cunoștințele în domeniul istoriei.
Clubul și-a stabilit tematica de studiu pentru acest an școlar și își propune să atragă cât mai mulți liceeni. În acest sens clubul va activa în zilele de marți și joi de la ora 14, în corpul de clădire C al Liceului Teoretic „Axente Sever”. Prima întrunire oficială a Clubului de Lectură Istorică va avea loc joi 26 ianuarie.
„Îl felicităm pe Mihai Surdu pentru această inițiativă și ne dorim ca un număr cât mai mare de axentiști să-și descopere pasiunea pentru istorie și și să-și extindă orizontul cultural prin lectură.”, transmit reprezentanții unității de învățământ.

Comentariile sunt închise.