Cod portocaliu de furtuni în județul Sibiu. ANM anunță vijelii, grindină și ploi torențiale

Județul Sibiu se află astăzi, 30 iunie, sub avertizare Cod portocaliu de vreme severă, emisă de Administrația Națională de Meteorologie. Între orele 14:00 și 20:00 sunt așteptate vijelii puternice, grindină de până la 4 centimetri și averse torențiale, iar autoritățile le recomandă cetățenilor să fie prudenți și să evite zonele cu risc.

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată pentru județul Sibiu, valabilă astăzi, 30 iunie, în intervalul orar 14:00 – 20:00.

Potrivit meteorologilor, sunt prognozate vijelii puternice, cu rafale de vânt ce pot atinge 70 – 90 km/h, grindină de dimensiuni medii, cu diametrul cuprins între 2 și 4 centimetri, precum și averse torențiale. În intervale scurte, de una până la trei ore, cantitățile de apă pot ajunge local la 25 – 40 l/mp, iar izolat pot depăși 50 l/mp, în special în zona montană.

În acest context, autoritățile fac apel la populație să manifeste prudență și să respecte măsurile de prevenire pentru evitarea situațiilor periculoase.

Cetățenii sunt sfătuiți să nu traverseze râurile sau pâraiele în cazul creșterii debitelor și să evite apropierea de malurile acestora. De asemenea, în timpul vijeliilor este recomandat să nu se adăpostească și să nu circule în apropierea copacilor, stâlpilor de electricitate, panourilor publicitare sau a altor elemente de construcție care pot fi doborâte de vânt.

Conducătorii auto sunt îndemnați să evite deplasările în zonele afectate de inundații sau în cele pentru care au fost emise avertizări meteorologice.

Autoritățile recomandă populației să consulte Platforma Națională de Pregătire pentru Situații de Urgență „Fii pregătit”, unde sunt disponibile ghiduri privind comportamentul înainte, în timpul și după producerea fenomenelor meteorologice extreme.

Comentariile sunt închise.