Comuna Arpașu de Jos va avea un Centru Social Comunitar pentru servicii integrate. Primăria a semnat contractul de finanțare
Primarul comunei Arpașu de Jos, Vasile Ioan Vasu, a anunțat semnarea contractului de finanțare pentru proiectul „Centru Social Comunitar pentru Servicii Integrate, Comuna Arpașu de Jos, județul Sibiu”, investiție finanțată prin AFIR – România, în cadrul Planului Strategic PAC 2023–2027.
Potrivit edilului, proiectul, depus prin GAL Țara Oltului, are o valoare totală de 15.937 de euro și urmărește să aducă împreună copiii și seniorii din comunitate pentru a păstra și transmite tradițiile și obiceiurile locale.
În cadrul investiției vor fi achiziționate costume populare pentru copii, mobilier necesar desfășurării șezătorilor și atelierelor, precum și materiale pentru activități practice. Astfel, copiii vor avea ocazia să învețe cusutul tradițional și
alte meșteșuguri de la persoanele care au păstrat vii aceste îndeletniciri.
„Este o investiție în comunitate, în educație și în identitatea noastră locală, pentru ca tradițiile Arpașului să fie cunoscute și duse mai departe de noile generații”, a transmis primarul Vasile Ioan Vasu.

Comentariile sunt închise.