Comuna Racovița a primit la final de an finanțare de peste 13 milioane de lei

Comuna Racovița încheie anul 2022 cum se cuvine – cu două vești extraordinar de bune. Astăzi, Comuna Racovița a primit finanțare de 10.500.000 lei pentru modernizarea străzilor și aprox. 3.300.000 lei pentru modernizarea Școlii Gimnaziale Racovița.
  • A fost semnat de către ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației,  Cseke Attila, contractul de finanțare pentru proiectul de modernizare străzi, în valoare de 10.500.000 lei. Licitația pentru atribuirea contractului de lucrări este spre finalizare, iar din primăvară avem toate premisele că începem lucrările.
  • Proiectul de Eficientizare energetică a Școlii Gimnaziale Racovița (corpul de clădire vechi), în valoare de aprox 3.300.000 lei a fost declarat eligibil și a primit finanțare.

„La începutul anului următor vom demara procedura de licitație pentru atribuirea contractului de lucrări de modernizare.Semințele puse în ultimii doi ani încep să rodească, iar în acest moment al bilanțului, sunt recunoscătoare lui Dumnezeu și tuturor celor care au pus umărul la dezvoltarea comunității noastre. Abia aștept să vină noul an. Sunt sigură ca va fi un an extraordinar de bun pentru întreaga comunitate! Îmi doresc să fim sănătoși să implementam cu succes toate proiectele.”, a trasmis Andreea Voicu, primarul comunei Racovița

Comentariile sunt închise.