„Love of nature is common language” este proiectul Erasmus+ KA210 al Primăriei Comunei Rășinari prin care derulează activități de conștientizare a populației tinere despre efectele negative ale produselor de curațenie, plasticului, produselor chimice asupra mediului înconjurător.
Ultima întâlnire din cadrul proiectului are loc în aceste zile la Kokani și Skopje, Macedonia, unde 16 parteneri din cele 4 țări implicate, Macedonia, Germania, Turcia și România, dezbat subiecte de interes pentru promovarea unei bune educații pentru protejarea mediului în rândul tinerilor. Bannere, flyere, articole de presă, fac obiectul materialelor propuse de partenerii din proiect, toate acestea fiind ulterior traduse în cele 4 limbi ale țărilor partenere.
Întâlnirea a avut, pe lângă zilele de dezbatere efectivă și discuții pe tema proiectului și vizite în zone naturale protejate din vecinătatea capitalei Skopje, precum canionul și lacul Matka, studiu pe râul Vardar și plimbare verde prin parcurile capitalei.
Urmează întâlnirea care încheie acest proiect, la Rășinari, în ianuarie 2024, unde câte doi reprezentanți ai fiecărei organizații partenere vor fi prezenți pentru a realiza raportul final, analiza chestionarelor și realizarea planului de lucru pentru sustenabilitatea proiectului.
Delegația din România a fost formată din dl Bucur Bogdan, primarul comunei Rășinari, Ileana-Carmen Dămean, directorul Școlii Gimnaziale „Sava Popovici Barcianu” Rășinari, Daniela Țichindelean, profesor și responsabil cu promovarea imaginii proiectului și Daniela Secu, director al Școlii Gimnaziale „Octavian Goga” Rășinari.


Comentariile sunt închise.