Primăria comunei Sadu continuă procesul de modernizare administrativă prin lansarea Asistentului Virtual ePrimăria, un instrument digital menit să aducă administrația mai aproape de cetățeni. Disponibil pe site-ul oficial www.sadu.ro, asistentul virtual oferă acces rapid la informații utile, fără a mai fi nevoie de deplasări la sediul instituției. Prin intermediul platformei, utilizatorii pot afla:
PUBLICITATE
informații generale despre comună,
detalii privind taxe și impozite,
modalitățile de depunere a unei reclamații online,
precum și statusul documentelor depuse la Primărie.
Reprezentanții administrației locale transmit că noul serviciu face parte dintr-un proces amplu de digitalizare și eficientizare a serviciilor publice, având ca obiectiv principal creșterea transparenței și reducerea timpului de interacțiune birocratică.
„La Sadu, tehnologia se pune în slujba oamenilor”, este mesajul prin care Primăria sintetizează direcția de dezvoltare adoptată.
Prin implementarea Asistentului Virtual ePrimăria, comuna Sadu se aliniază tot mai mult standardelor unei administrații moderne, orientate către nevoile cetățenilor și adaptate erei digitale.




Comentariile sunt închise.