Concert pentru pace și prietenie la Sala Thalia: „What a Wonderful World – Give Peace a Chance”

Astăzi, de la ora 18:00, Sala Thalia va găzdui un concert special intitulat „What a Wonderful World – Give Peace a Chance”, susținut de orchestra de tineret „Grenzenlos” – un ansamblu internațional format din muzicieni din patru țări europene.

Tinerii artiști vor cânta împreună pentru a transmite un mesaj de pace, prietenie și solidaritate, printr-un program muzical eclectic și emoționant, care îmbină clasicul cu modernul: lucrări de Beethoven și Grieg, hituri ale formațiilor ABBA și Scorpions, dar și piese tradiționale din fiecare țară reprezentată.

Organizatorii promit un concert sincer și puternic, în care emoția va veni direct din inimile celor de pe scenă, adresându-se publicului cu aceeași deschidere.

Intrarea este liberă, iar iubitorii de muzică sunt invitați să se bucure de o seară în care sunetele vor uni oameni, culturi și speranțe.

Comentariile sunt închise.