Constantin Chiriac: „Nu îi putem cere președintelui să se gândească la FITS înainte de desemnarea premierului”
În cadrul ultimei conferințe de presă dedicate ediției din acest an a Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, reporterii noștri l-au întrebat pe Constantin Chiriac dacă Nicușor Dan se va afla printre oficialitățile prezente la festival.
Președintele FITS a declarat că există discuții privind participarea șefului statului, însă, în acest moment, nu poate confirma prezența acestuia la Sibiu.
„Credeți-mă că, în această perioadă, nu ne-am permis să intervenim prin consilierii domniei sale pentru a-i spune când să vină la festival. România nu are încă un Guvern. Suntem în dialog și nu ascundem acest lucru. În acest moment însă nu vă putem spune dacă îl vom avea sau nu pe domnul președinte Nicușor Dan la FITS. Facem toate demersurile necesare, iar domnul președinte își dorește să vină.
Lucrăm pentru prezența FAUS în câteva țări importante și avem foarte multe proiecte care vor aduce vizibilitate României. Dar, în această clipă, nu am cum să-i cer domnului președinte să se gândească la momentul venirii la Sibiu înainte de desemnarea unui premier”, a declarat Constantin Chiriac.

Comentariile sunt închise.