Constantin Șovăială: Am fondat organizații Forța Dreptei la Ocna Sibiului, Rășinari, Roșia, Slimnic, Târnava, Loamneș, Șura Mare și Arpașu de Jos
Deputatul și totodată președintele Organizației Județene Forța Dreptei Sibiu, Constantin Șovăială, a transmis astăzi că Sibiul rămâne de dreapta, lucru dovedit și prin faptul că FD și-a pus zilele acestea baza unor organizații și în Ocna Sibiului, Rășinari, Roșia, Slimnic, Târnava, Loamneș, Șura Mare și Arpașu de Jos.
„Aflat într-o negare soră cu inconștiența, PNL se dizolvă sub ochii noștri, odată cu oficialii din județ și chiar din municipiu care migrează la PSD.
Am spus-o de acum doi ani de când am fondat la Sibiu Forța Dreptei împreună cu Ludovic Orban, că noi suntem singurii reprezentanți ai liberalismului în România. Tot ce s-a întâmplat între timp și cu precădere disiparea din prezent a unui partid istoric, confirmă acest lucru.
Subliniez că partidul Forța Dreptei este aici pentru cetățenii care sunt liberali de o viață și care acum consideră că nu au cu cine vota. Pentru ei există partidul nostru, și nu pentru oficiali care iau urma banilor și vor să își asigure un trai bun în următorii patru ani.
Noi, Forța Dreptei Sibiu, ne continuăm creșterea și ne extindem cu noi filiale locale și cu reprezentanți pe listele alegerilor la nivel de municipiu și județ. Am fondat doar săptămâna aceasta organizații la Ocna Sibiului, Rășinari, Roșia, Slimnic, Târnava, Loamneș, Șura Mare și Arpașu de Jos. Ni s-au alăturat oameni de calitate, cu planuri realiste pentru organizațiile lor și localitățile pe care vor să le dezvolte curat și onest.
Bun-venit și succes noilor membri Forța Dreptei, adevărații liberali ai României.”, a transmis Constantin Șovăială.


Comentariile sunt închise.