Constantin Șovăială: Cinste tuturor eroilor căzuți în cel de-al Doilea Război Mondial

Data de 9 mai marchează evoluția României de trei ori, respectiv Proclamarea independenţei de stat a României la 9 mai 1877, Victoria Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial la 9 mai 1945 şi Ziua Europei.

9 mai este despre victoria binelui asupra răului!

„Astăzi, de Ziua Europei, aniversăm semnarea „Declarației Schuman” la 9 mai 1950. A fost un ideal care a devenit realitate pentru milioane de europeni. Acest eveniment istoric a asigurat pacea pe termen lung în Europa postbelică. A pus bazele Uniunii Europene și a prosperității pe vechiul continent. Astăzi, când vedem ce se întâmplă în Ucraina, avem obligația să păstrăm moștenirea lăsată de părinții fondatori ai Uniunii Europene. Avem datoria să apărăm unitatea și solidaritatea noastră cu Ucraina.
România are nevoie de un nou pachet de legi în domeniul apărării și siguranței naționale. Avem nevoie și de o finanțare pe măsură. Aici este vorba de siguranța fiecărui român. Nu avem timp de pierdut. Fac apel la toată clasa politică să nu mai aștepte „momentul potrivit”. Să dea dovadă de înțelepciune și solidaritate pe acest domeniu.
Cinste tuturor eroilor căzuți în cel de-al Doilea Război Mondial și mult curaj tuturor militarilor aflați astăzi în serviciul militar.”, transmite deputatul Constantin Șovăială.

Comentariile sunt închise.