Deputatul Constantin Șovăială critică prin intermediul paginii sale de Facebook afișarea în Piață printre țăranii noștri care muncesc ore-n șir și după îngheață de frig prin piețe pentru a-și putea vinde marfa, iar un politician se afișează printre oameni simpli cu un ceas al cărui valoare se ridică la 30.000 euro.
„Cum e să miroși pătrunjel cu un ceas de 30.000 de euro la mână
Nu știm dacă a cumpărat o legătură, dar cred că ar fi în stare să pună taxe și impozite pe fiecare fir de pătrunjel.
PNL se va duce în cap cu astfel de lideri. Când ai numai Rareși, Raluci, Marcei și Alinuțe – nu e de mirare că investițiile străine în România s-au prăbușit. Doar în primele 9 luni ale anului 2023 acestea s-au redus la 5 miliarde de Euro, de la 8,761 de miliarde, cât au fost în primele 9 luni ale anului 2022.”, transmite deputatul Constantin Șovăială prin intermediul paginii sale de Facebook.
sursa foto: protv.ro


Comentariile sunt închise.