Constantin Șovăială: Oamenii văd cum coaliția PSD-PNL își fură între ei primari, consilieri locali și cum amenință aleșii locali să treacă la unii sau la alții
Deputatul Forța Dreptei, Constantin Șovăială, consideră despre Sibiu că este de „dreapta” și afirmă că „nici în urmă cu 20 de ani nu au existat astfel de racolări și fățărnicii” cum sunt astăzi între PNL și PSD care sunt în coaliție dar își fură primari, viceprimari sau consilieri locali.
„Sibiul este de dreapta.
Sibiul a demonstrat de multe ori că este un oraș european care poate trage toată țara după el.
Sibiul rămâne, poate, orașul cel mai bine conectat la nevoile oamenilor, iar oamenii sunt implicați mult în viața publică.
Anul acesta, sibienii vor ști să deosebească între puiul galben vopsit în roșu și între adevărații liberali.
Oamenii văd cum coaliția PSD-PNL își fură între ei primari, consilieri locali și cum amenință aleșii locali să treacă la unii sau la alții.
Nici în urmă cu 20 de ani nu au existat astfel de racolări și fățărnicii.
Cum să fii în aceeași coaliție, una să vorbești la masă și alta să faci după ce te ridici?
Cum e să apari în fața oamenilor și să zici că vei trimite pe aceeași lista candidați PSD și PNL, iar acolo – fiecare să meargă în altă familie europeană?
Cum este ca în aceeași campanie, aceeași persoană să vorbească frumos despre PSD când face propagandă pentru lista la europarlamentare, iar când vorbește despre alegerile locale să zică de rău despre PSD?
Asta înseamnă să-ți vinzi sufletul pentru o funcție.
La Sibiu îi tot păcălesc pe oameni cu Noul Spital Județean.
Ne tot spun că există fonduri europene – dar nu i-am văzut pe șantiere.
Organizează conferințe de presă doar în sediile de partide, la care vorbesc despre investiții.
Minciuni.
Nici la primărie nu mai mișcă nimeni nimic.
Toți stau și asteaptă o minune.
Oameni buni, minunea poate să apară doar dacă vom merge la vot și vom spune că nu mai vrem ca lenea, cumetrismele și incompetențele să fie ridicate la rang de merite.
Administrația locală nu se face din birouri.
Nici problemele europene nu se pot rezolva între două runde de shoping la Bruxelles.
Alianța Dreapta Unită vine în fața românilor cu oameni care știu ce înseamnă problemele europene.
Avem candidați la alegerile locale oameni care s-au implicat în politică pentru că vor să ajute comunitatea, nu vor un job bine plătit la stat.
Împreună putem moderniza România.
Curaj și felicitări tuturor candidaților noștri pentru toată munca depusă!”, spune Constantin Șovăială.


Comentariile sunt închise.