Primăria comunei Marpod anunță organizarea unor consultații optometrice gratuite pentru locuitorii comunelor Marpod și Ilimbav. Acțiunea va avea loc miercuri, 28 ianuarie 2026, prin intermediul unui Laborator Optic Mobil.
Potrivit anunțului, consultațiile de vedere vor fi oferite gratuit, iar cei interesați vor putea beneficia, totodată, de preluarea comenzilor pentru ochelari, direct după efectuarea controlului.
Programul este structurat astfel: între orele 09:30 și 13:30, Laboratorul Optic Mobil va fi prezent în parcarea de la Primăria Marpod, iar între orele 13:30 și 17:00, echipa se va deplasa pe străzile din comună.
Pentru persoanele care nu se pot deplasa, sunt disponibile programări la domiciliu. Acestea pot fi făcute contactându-l pe Istidora Cosmin, la numărul de telefon 0728 945 793.
Reprezentanții Primăriei Marpod precizează că ochelarii pot fi comandați imediat după consultație și îi invită pe toți cei interesați să profite de această oportunitate.

Comentariile sunt închise.