(CP) USR Sibiu: PSD și Bogdan Trif încearcă să-și acopere hoțiile din ultimii 30 de ani cu o calomnie

DNA este principalul inamic al PSD: partidul aflat la guvernare în acest moment a fost pur și simplu decimat de procurorii anticorupție, de la Revoluția din 1989 și până astăzi. La auzul numelui DNA, orice pesedist începe să tremure și caută să se ascundă.

PSD este singurul partid din România ai cărui președinți au plecat direct din fotoliul biroului prezidențial din Șoseaua Kisselef  în celulele închisorilor din România. Românii îi cunosc foarte bine pe Adrian Năstase și pe Liviu Dragnea, dar la fel de bine au auzit de Viorel Hrebenciuc, Marian Vanghelie, Cătălin Voicu, Valeriu Zgonea, Miron Mitrea, Ionel Arsene, Mircea Drăghici, Cristian Rizea, Darius Vâlcov, Marian Neacșu, Victor Mocanu, ca să dăm doar câteva nume ai liderilor PSD condamnați, luați la întâmplare. Pe lângă aceștia mai sunt zeci, sute de pesdiști ale căror nume nu sunt la fel de celebre, dar care au fost condamnați pentru corupție. Putem spune, așadar, că PSD este partidul condamnaților, iar faptele lor sunt exact furturile despre care ar trebui să vorbească Bogdan Trif, pentru că ele au avut ca obiect corupția cu bani publici.

Pentru că DNA îi provoacă și lui fiori, Bogdan Trif, președintele PSD Sibiu, are o încercare lamentabilă de a acoperi istoria corupției din acest partid cu o calomnie. Încearcă să compare o decizie politică controversată – de care este direct răspunzător fostul prim-ministru Florin Câțu și echipa de atunci a lui Klaus Iohannis – cu furturile comise de marii și micii pesediști în ultimii 34 de ani.

Știm că este grea această povară a partidului social democrat și că ea va rămâne pentru totdeauna ca un stigmat pentru acest partid creat și ținut în viață tocmai pentru a sluji intereselor liderilor săi. De aceea ne surprinde faptul că Bogdan Trif nu face altceva decât să atragă atenția și mai mult asupra corupției din propriul partid.

În primul rând, dosarul achiziției de vaccinuri este în stadiu de urmărire penală, asta însemnând că în acest moment procurorii cercetează modul în care s-au petrecut faptele respective, iar persoanele cercetate sunt nevinovate, conform Constituției României.

În al doilea rând, faptele se referă la decizii luate de politicieni în exercițiul atribuțiilor ca membri ai guvernului, nu sunt fapte de corupție și, într-o țară normală, acestea n-ar trebui să facă obiectul unei anchete a procurorilor.

Nu în ultimul rând, este de notorietate faptul că, în perioada pandemiei, toate deciziile referitoare la măsurile luate de guvern au fost coordonate de comitetul de vaccinare (CNCAV) special înființat sub comanda lui Klaus Iohannis și condus de generalul Gheorghiță, subordonat direct generalului Ciucă, pe atunci ministru al Apărării. Mai mult, în guvern toate deciziile legate de vaccinare i-au aparținut lui Florin Câțu, prim-ministru.

USR a salutat încă din 2021 deschiderea unei anchete referitoare la achizițiile de vaccinuri din România, în perioada pandemiei. Susținem transparența și cerem desecretizarea tuturor deciziilor și actelor guvernului din acea perioadă, o măsură pe care Ciolacu o refuză.

De asemenea, reamintim faptul că achizițiile de vaccinuri au fost coordonate de statele membre în strânsă legătură cu Uniunea Europeană, iar cantitățile au fost alocate în funcție de populația fiecărui stat.

Vlad Voiculescu, fost ministrul al Sănătății în Guvernul Câțu, i-a atras atenția în repetate rânduri prim-ministrului despre cantitățile de vaccinuri achiziționate. Românii își amintesc faptul că, pentru una dintre aceste poziționări împotriva prim-ministrului Câțu, Vlad Voiculescu a fost demis din guvern.

În schimb, nici DNA, nici PSD, nu mai amintesc de achiziția de pastile de iod făcută de ministrul Rafila. Sunt un milion de pastile cumpărate cu peste 6 milioane de euro și nici 3% din aceste pastile nu au ajuns la populație. Și asta este tot o decizie politică a unui ministru în funcție.

Așa cum am mai spus în ultimele zile, în acest moment PSD și PNL calcă în picioare statul de drept, sunt inventate dosare penale pentru candidații USR la alegerile europarlamentare și, întâmplător sau mai degrabă nu, suma de un miliard vehiculată de procurori este exact suma pe care Marcel Ciolacu o pomenea prin conferințele de presă în lunile trecute. Totul se petrece într-un moment în care sondajele arată o ascensiune a USR în preferințele românilor, pentru alegerile din 2024.

De aceea le reamintim românilor că putem scăpa de PSD și de PNL, de corupții din aceste partide, dacă mergem la vot în 2024 și votăm pentru adevărata schimbare pe care împreună putem să o pornim în toate localitățile din România, în Parlament și în Guvern.

 

Comentariile sunt închise.