VIDEO – Cristian Lupeș: Îmi doresc să avem o Pădure a Muzicienilor, fiecare copac să poarte numele unui artist care concertează pentru publicul nostru
Filarmonica de Stat Sibiu ar putea fi singura instituție de cultură din țară care va avea în următorii ani o pădure a muzicienilor și dirijorilor care vor realiza concerte simfonice pe scena Sălii Thalia pentru publicul meloman sibian. Afirmația a fost lansată de managerul instituției de cultură, care a mărturisit că, ideea acestei inițiative i-a venit ca urmare a conferinței internaționale THINKFOREST, organizată de European Forest Institute, cu participarea ministrului Mediului, Tanczos Barna, a reprezentanților autorităților și specialiștilor de mediu din 16 țări. Astfel, potrivit lui Cristian Lupeș, clasicul buchet de flori de la finalul concertului simfonic să fie înlocuit cu posibilitatea ca fiecare artist/ muzician/ dirijor să planteze sau să aibă plantat un copac care să îi poarte numele și care să poate fi văzut și admirat peste ani.
„Ne gândim ca în viitor împreună cu Consiliul Județean Sibiu și cu alți parteneri să creăm un eveniment constant care să aibă legătură cu zona ecologică. Suntem în curs de detectare a unei parcele de pământ în care se vor planta copaci și fiecare copac va simboliza floarea pe care artiștii noștri invitați (soliștii, dirijorii) o vor primi la finalul concertului. Știți că, avem acest acest obicei elegant de a oferi flori la finalul spectacolului. Vrem ca începând din acest an să le oferim ca amintire un simbol. Noi, într-o anumită perioadă a anului să plantăm un copac cu numele lor într-un anumit loc în județul Sibiu. Încet, încet peste câțiva ani să putem să avem o pădure a muzicienilor, o pădure a artiștilor. Deocamdată căutăm soluția și nu este foarte ușor, dar avem promisiuni din toate părțile că vom fi ajutați. Nu aș vrea să fie un loc urban. Nu vrem să achiziționăm, ci mai degrabă să găsim o formulă de parteneriat cu proprietarul terenului.”, a menționat Cristian Lupeș.

Comentariile sunt închise.