Cristian Lupeș și Sebastian Gheorghiu, în vizită la Ambasada României din Japonia

În această dimineață, Cristian Lupeș (dirijor și managerul Filarmonicii de Stat Sibiu) și Sebastian Gheorghiu (manager de proiecte al Uniunii de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România – UCIMR) au fost primiți de Ovidiu Dranga (ambasadorul României în Japonia)
Primirea oficială a avut loc cu ocazia participării lui Cristian Lupeș și a lui Sebastian Gheorghiu în juriul  Concursului Internațional de Muzică România-Japonia, aflat la cea de-a 18-a ediție.
„Au fost explorate căi de colaborare cu Ambasada, precum și cu autorități locale nipone, în vederea organizării de evenimente artistice de promovare a României în Japonia și de intensificare a schimburilor culturale bilaterale.”, transmit reprezentanții Filarmonicii de Stat Sibiu.

Comentariile sunt închise.