Stiri Si Informatii

CSU Sibiu a câștigat Cupa României la baschet

135

Victorie istorică! În această seară, la Cluj, CSU Sibiu a câștigat Cupa României!  BC CSU Sibiu a câștigat Cupa României după o finală câștigată în fața grupării CSM Oradea, scor 88-78. Cu 13 puncte, 11 recuperări, 6 pase decisive și un indice de eficiență de 28, Monyea Pratt a fost desemnat #BTPlayerOfTheGame

Au trecut 20 de ani de la ultimul trofeu câștigat de echipa de suflet a orașului nostru. Douăzeci de ani în care sibienii au stat mereu alături de echipă, an de an, la bine și la greu, la victorii și la înfrângeri. Fanii CSU au parcurs mii de kilometri în aceste decenii, susținându-și echipa cu devotament, în victorii, în derby-uri, dar și la dureroasele înfrângeri de ultimă secundă, au creat o identitate și au fost recunoscuți unanim drept cel mai frumos public de baschet din România. Au fost toți acești ani în care sala ”Transilvania” din Sibiu a fost mereu neîncăpătoare, în care s-au împletit generații de suporteri și în care inimile și glasurile spectatorilor au vibrat la unison, toată sala sibiană fiind un ”al șaselea jucător”, în multe meciuri decisiv.

Astăzi, toată această minunată poveste sibiană este răsplătită cu acest succes extraordinar. Este meritul jucătorilor și conducătorilor echipei, dar este și meritul comunității de suporteri sibieni, al celor care de atâtea decenii iubesc cu tot sufletul această echipă. CSU Sibiu este un exemplu pentru ceea ce poate realiza acest oraș împreună!

 

Comentariile sunt închise.