Sala de sport a Școlii Gimnaziale „Andrei Șaguna” din Șura Mare a găzduit recent competiția „Cupa Prieteniei KARATE SHITO-RYU”, un eveniment sportiv important pentru comunitatea locală. Proiectul a fost organizat de ACS KAZOKU KARATE SIBIU și cofinanțat prin Agenda Sportivă a Comunei Șura Mare 2024, subliniind implicarea autorităților locale în promovarea sportului și sănătății în rândul tinerelor talente.
La competiție au participat 40 de sportivi legitimați la Karate Club Kazoku Sibiu, care s-au întrecut în trei probe diferite, adaptate nivelului lor de pregătire. Cei mai mici și începători au avut de parcurs un traseu aplicativ, menit să le testeze abilitățile fundamentale, în timp ce cursanții avansați s-au confruntat în probele de KATA și KUMITE, discipline ce pun accent pe tehnică, concentrare și spiritul competițional. Cei mici au primit la locul 1- medalie Aur, Diploma + dulciuri, iar cei de pe locurile 2 și 3: medalie Argint/Bronz, Diploma + dulciuri
Clasamentul:


Comentariile sunt închise.