Cursuri suspendate la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, după apariția unor simptome cutanate la mai mulți elevi
Inspectorii Direcției de Sănătate Publică (DSP) Sibiu au declanșat o anchetă după ce cinci elevi ai Colegiului Național „Samuel von Brukenthal” au fost transportați, luni, 28 aprilie, la Compartimentul de Primiri Urgențe al Spitalului Luther, acuzând mâncărimi la nivelul feței, dureri de cap și erupții cutanate.
Ulterior, investigațiile au arătat că simptome similare au fost semnalate și la alți elevi din clase diferite, aflați acasă. Până în prezent, aproximativ 20 de elevi au prezentat semne de disconfort la nivelul pielii, iar echipajele medicale au evaluat starea de sănătate a tuturor celor circa 450 de elevi prezenți în incinta școlii.
Ca măsură de precauție, DSP Sibiu a decis în această dimineață suspendarea cursurilor pentru întreaga zi, pentru a permite igienizarea și aerisirea completă a tuturor sălilor de clasă, în vederea eliminării oricărui potențial risc pentru elevi și personalul didactic.
Reamintim că luni, în urma apelului la 112, la fața locului au fost trimise două echipaje SMURD (inclusiv unul cu medic), o autospecială de stingere și o autospecială CBRN (Chimic, Biologic, Radiologic, Nuclear), pentru a exclude existența unor substanțe periculoase. Măsurătorile efectuate de echipajele specializate nu au identificat prezența niciunei substanțe toxice sau periculoase în sălile de clasă.
Ancheta DSP continuă pentru a stabili cu exactitate cauza apariției simptomelor în rândul elevilor.

Comentariile sunt închise.