Dan Barna: PNL putea să aleagă onoarea și viitorul, dar a ales PSD

PNL putea alege reformele, onoarea și viitorul, dar a ales stagnarea, dezonoarea și trecutul”, este reacția vicepreședintelui USR Dan Barna, după ce PNL a bătut palma cu PSD pentru o alianță de guvernare. La rândul său, fostul ministru al Sănătății Vlad Voiculescu cataloghează decizia PNL de a face guvern cu PSD drept „o îngrozitoare rușine”.

Vicepreședintele USR, Dan Barna, a transmis, printr-un mesaj publicat pe Facebook marți, la miezul nopții, că PNL putea să aleagă ”reformele, onoarea și viitorul”, dar a ales PSD. Declarația lui Barna vine la scurt timp după ce în spațiul public au apărut informații pe surse că liberalii au mandat să negocieze formarea unui guvern cu social-democrații. Fostul lider USR a catalogat decizia liberalilor ca fiind ”păcătoasă” și a subliniat că USR este singura „alternativă democratică reală și reformistă” la polul de putere care s-a format luni seară între PSD și PNL.
  • „PNL putea alege reformele, onoarea și viitorul. A ales stagnarea, dezonoarea și trecutul. A ales PSD. O decizie păcătoasă care nu va face o Românie mai bună. Singura alternativă democratică reală și reformistă la puterea care se constituie începând din această seară (luni seară – n.r.) este USR”, a reacționat Dan Barna.

Comentariile sunt închise.