Dan Barna, prezent la o conferință națională dedicată studiului „Evaluarea situației copiilor ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate”

Deputatul sibian, Dan Barna, a participat weekendul trecut la Conferința organizată de Organizația Salvați Copiii în parteneriat cu MAE pentru a afla rezultatele studiului „Evaluarea situației copiilor ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate”, realizat de Salvați Copiii România. În cadrul întâlnirii a fost dezbătut acest fenomen care afectează din ce în ce mai multe familii și copii și s-a discutat despre măsurile de suport și soluțiile instituționale privind protecția copiilor ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate.

„Faptul că acest studiu a fost lansat și dezbătut în Parlamentul României, reprezintă un lucru de o neașteptată normalitate și un prim pas către acoperirea prăpastiei dintre profesioniștii care se confruntă direct cu fenomenul și efectele acestuia și prea multă părelologie, fundamentată pe angoase personale, pe care o auzim adesea de la tribuna Parlamentului de la cei care ar trebui să facă legi adaptate situației actuale. La lansarea acestui studiu ar fi trebuit să participe toți colegii parlamentari care vorbesc pe subiecte legate de copii, viața și educația acestora.

Fenomenul acesta al migraţiei, legat de oportunităţile de viaţă ale familiilor, este unul foarte fluid. Ceea ce trebuie să învăţăm este exact capacitatea de a ne adapta legislaţia într-un timp rezonabil. Rolul nostru, al parlamentarilor, este de a veni, de a asculta și de facilita punerea în practică a soluțiilor legislative consistente oferite de către părțile cheie care se confruntă cu efectele migrației părinților. Mai puține năzbâtii spuse de la microfonul Parlamentului și mai multe soluții adecvate și adaptate la realitatea curentă:
Clasele de acomodare, o soluție propusă de USR și deja adoptată, în care copiii care se întorc în țară, înainte de a intra în sistem clasic de școală, au posibilitatea de a participa și de a primi informații pe care mergând la o școală din afară, nu le-ar dobândi, sunt un prim pas spre normalitate. Faptul că acest mecanism a fost păstrat și în actuala lege a Educației reprezintă un semnal clar că este util și corect.
Încurajarea și susținerea părinților să revină în țară, prin stimulentele din PNRR, pe care sper să reușim ca țară să îl și implementăm, și prin faptul că în prezent se poate cumpăra vechime în muncă sunt de asemenea elemente relevante. Am întâlnit cazuri numeroase în care familiile au plecat în străinătate pentru perspectiva de şcoală şi spital de mai bună calitate, nu din cauza problemelor ce ţin de resursele materiale. Dacă reparăm țara, mai mulți copii își vor păstra părinții.”, transmite deputatul Dan Barna.

 

Câteva din concluziile raportului prezintă realitatea dureroasă atunci când vorbim de acest fenomen:
  • 1 din 4 copii români are sau a avut cel puțin un părinte plecat la muncă în străinătate.
  • Peste jumătate de milion de copii au avut cel puțin un părinte plecat la muncă în străinătate în ultimul an, iar aproximativ 184.000 dintre ei sunt total lipsiți de îngrijirea directă a părinților.
  • Aproape un sfert dintre copiii români care au acum vârste între 0-17 ani împliniți, au avut sau au un părinte plecat la muncă în străinătate. O treime dintre copiii care au fost întrebați (31%), au declarat că nu au fost de acord cu plecarea părinților la muncă în străinătate.

Cele mai frecvente țări de destinație pentru muncitorii români sunt Italia (21%), Spania (17%) și Austria (12%) pentru femei și Germania (24%), Italia (22%) și Marea Britanie (14%) pentru bărbați. Mulți dintre copiii care au răspuns la studiu (31%) spun că nu și-au dorit ca părintele (părinții) lor să plece. Mama pleacă de obicei când copilul are aproape 7 ani și stă departe de el timp de 3,2 ani din cei 4,5 ani în care copilul trăiește fără ea. Dintre mamele care lucrează în străinătate, mai mult de jumătate (58%) vin acasă doar o dată pe an, conform anchetei.

„Susțin ceea ce a spus doamna Alexandrescu Gabriela, președinte executiv, Salvați Copiii România, că este nevoie în primul rând de implicare umană. De asta au nevoie copiii pe care dorul de părinți îi doare mai presus de orice, de perspectivă de viitor, de muncă în echipă așa cum foarte multe organizații și instituții din România au reușit până în prezent și de măsuri rapide cu rezultate reale. Le datorăm copiilor noștri acest lucru. Vreau să le mulțumesc celor de la Salvați Copiii România, cărora am avut bucuria și onoarea să le fiu niște ani coleg, precum și tuturor celor care se implică pentru a fi alături de copii, de familii și, mai mult, fac demersuri active pentru a-i ajuta.”, a mai spus Dan Barna.

Dan Barna, prezent la o conferință națională dedicată studiului „Evaluarea situației copiilor ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate”

 

 

 

Comentariile sunt închise.