Dan Barna s-a întâlnit cu reprezentanții Consiliului Național al Elevilor

Dan Barna, vicepremierul României, i-a invitat la o discuție pe o parte dintre membrii Consiliului Național al Elevilor care participau la o manifestație în fața Guvernului.

Am discutat despre ce urmează să se întâmple cu transportul feroviar pentru elevi. I-am asigurat că vor beneficia în continuare de gratuitate și că Guvernul ține cont în noul buget de nevoia celor peste 400.000 de elevi navetiști de a ajunge la școală și de dificultatea cu care mulți elevi se confruntă când vine vorba de a călători din localitatea de domiciliu spre localitatea unde învață.
Am mai discutat despre criteriile programului Euro 200 de achiziție de calculatoare de către elevi și despre sistemul de burse școlare și cum poate acesta să fie îmbunătățit din perspectiva elevilor și i-am asigurat că le rămân un partener deschis de dialog.
Ca o notă personală, e întotdeauna un lucru bun când tinerii nu numai că își cunosc drepturile dar găsesc timpul și energia să discute și să argumenteze despre ele. Întâlnirea de azi mi-a dat speranță. E un semn că țara asta are un viitor și acesta va fi mai bun decât trecutul ei.
Dan Barna s-a întâlnit cu reprezentanții Consiliului Național al Elevilor

Comentariile sunt închise.