Dan Barna și-a prezentat chiar de ziua lui oamenii pe care îi „aruncă” în cursa pentru primării și consilii

Alianța USR PLUS Sibiu i-a prezentat vineri, 10 iulie, pe candidații la șefia Primărie, respectiv la Consiliul Județean Sibiu, dar și pe cele două doamne (Diana Mureșan- Consiliul Local și Ruxandra Deaconu Cibu – Consiliul Județean) al orașului de pe malul Cibinului. Lansarea a avut loc chiar de ziua de naștere a președintelui USR, Dan Barna, care a ales să își petreacă prima parte a zilei în companiei colegilor de partid.

Alianța USR PLUS și-a stabilit politicienii pe care îi „aruncă” în lupta pentru fotoliul de primar (31 de primării, deocamdată) printre acestea se află și conducerea Primăriei Municipiului Sibiu unde alianța se bazează pe calitățiile, intuița și experiența de peste 2 decenii în domeniul IT a unui antreprenor de succes, pe numele lui Raul Apostoiu (președintele PLUS Sibiu)  „Viziunea mea este să aduc Sibiul, nu singur, ci alături de echipa mea, pe un alt nivel de dezvoltare, astfel încât fiecare cetățean al Sibiului să trăiască și să simtă că are un nivel de trai mai ridicat. Asta începând cu cei care azi sunt ignorați de autoritatea locală și trăiesc la limita sărăciei și continuând cu antreprenori și investitori locali. Activitatea primarului Sibiului va trebui să influențeze nu numai viața cetățenilor din centrul orașului, ci trebuie să dezvolte toată zona peri-urbană. Nu mai putem ignora importanța Zonei Metropolitane. Orașul Sibiu trebuie să devină un centru de dezvoltare regională”, spune Raul Apostoiu.

Politicienii USR PLUS iau în calcul și posibile alianţe electorale dar nu cu partide cum sunt PSD sau alte partide numite „sateliţi” ai social-democraţilor. Și, cu toate acestea, alianța are acoperite doar 43 de localități unde au liste complete pentru Consiliul Local, iar unul dintre numele confirmate și prezente la eveniment este al Diana Mureșan (Consiliul Local Sibiu) Diana Mureșan este președinta organizației municipale Sibiu a USR, iar activitatea ca reprezentant al sibienilor în rândul consilierilor va avea loc cu preponderență în domeniile turism și educație. „Nu a fost cartier în care să nu ne vorbească cineva de problemele creșelor și grădinițelor. Doar opt creșe publice sunt în acest moment în municipiu, iar ele pot primi un număr de aproximativ 380 de copii. În fiecare an se nasc în Sibiu între 1700 și 2000 de copii. Doar un copil din 5 ar avea un loc asigura. Între 2010 și 2020 nu s-a construit nicio creșă. Zero. Situația grădinițelor este la fel de proastă.”, spune tânăra.

Președintele USR Sibiu, Adrian Echert, este preocupat de întâlnirile cu tinerii, elevii, liceenii, cei care nu prea votează, după cum știim rata prezenței la vot în rândul acestora este destul de scăzut. Despre discuțiile cu aceștia, a vorbit liderul partidului și candidatul la funcția de președinte a Consiliului Județean Sibiu. „În această săptămână ne-am întâlnit cu reprezentanții Consiliului Elevilor, eu împreună cu candidatul nostru la Primăria Sibiu, Raul Apostoiu, și am îmbrățișat o inițiativă de-a lor pe care noi o vom semna și vom invita și alte partide să o semneze. Este vorba de o scrisoare de angajament cu 20 de puncte, prin care ei le solicită candidaților la Consiliul Județean Sibiu ca educația să fie una din prioritățile noastre, nu numai în campaniile electorale, ci și în timpul mandatelor. Vom semna toți candidații și vom invita și pe cei ai altor partide să o facă”.

 

Comentariile sunt închise.