Dan Barna: Vom propune în coaliție să nu mai avem domiciliul pe cartea de identitate

USR-PLUS propune să nu ne mai fie trecute adresele de domiciliu pe cărțile de identitate, aspect care ar genera „o participare la vot mult mai flexibilă și mult mai firească”, a anunțat copreședintele partidului Dan Barna.

„Un alt element important pe care îl vom discuta în coaliţie şi îl vom propune colegilor noştri este acela de a nu mai avea, cum este situaţia foarte multor state europene, de a nu mai avea domiciliul pe cartea de identitate, de a desface această legătură cumva artificială în care identitatea omului este condiţionată de existenţa domiciliului pe cartea de identitate pentru că asta ar permite şi o participare la vot mult mai flexibilă şi mult mai firească”, a afirmat Dan Barna, marţi la Parlament, la finalul şedinţei Biroului Politic al USR PLUS

El apreciază că acest lucru ar permite „o participare la vot mult mai flexibilă și mult mai firească”, transmite Mediafax.

Votul la alegerile parlamentare și locale poate fi exprimat în România doar în localitatea de domiciliu.

„Asta vrem şi noi, să nu mai fie condiţionată existenţa domiciliului, să nu mai fie pe cartea de identitate, deci elementele definitorii ale identităţii să nu mai cuprindă şi domiciliul. Că poate să aibă şi un efect electoral, asta urmează să vedem în reglementare. Oricum, vor fi tot aşa, liste de oameni care locuiesc. Primăria are domiciliul cetăţenilor. Acelea nu dispar. În momentul în care depui documentele pentru cartea de identitate, să nu mai fie necesară şi acea dovadă a adresei, adresa fiind cea pe care o declari sau cu care eşti înregistrat în celelalte documente ale primăriei, ale autorităţilor locale”, a explicat liderul USR PLUS.

Comentariile sunt închise.