Daniela Cîmpean: Le mulțumesc polițiștilor pentru buna colaborare pe care o avem

Președinta Consiliului Județean, Daniela Cîmpean, a transmis un mesaj de Poliției Române.

Au ales să servească siguranța și ordinea publică și să fie în slujba cetățenilor indiferent de vreme și vremuri. De un an de zile sunt în prima linie în gestionarea pandemiei, alături de celelalte categorii de personal esențial. Le suntem recunoscători că ne sunt aproape și este rolul nostru să îi sprijinim și noi, în comunitate, ca să fim bine cu toții. Fie că vorbim de siguranța copiilor, care petrec acum mai mult timp nesupravegheați, sau de respectarea regulilor de combatere a răspândirii pandemiei, trebuie să vedem în polițist un aliat.

În contextul în care județul Sibiu și-a stabilit drumeția ca domeniu prioritar de dezvoltare pentru anii următori, ne dorim să creștem siguranța drumeților locali și străini când fac deplasări în natură. Inspectoratul Județean de Poliție, dar și structurile de Poliție Locală sunt parteneri esențiali pentru noi, pentru a reduce fenomene anti-sociale cum ar fi distrugerea potecilor, depozitarea ilegală de deșeuri și câini lăsați liberi care devin agresivi.

Le mulțumesc polițiștilor pentru buna colaborare pe care o avem pe multe subiecte și le doresc să rămână sănătoși și plini de energie!

 

Comentariile sunt închise.