(C.P) Daniela-Maria Meițescu, candidat independent la Primăria Șelimbăr: “Pe mine, m-au motivat oamenii buni din comunitate, astfel că mi-am dorit să îi ajut cum pot prin implementarea proiectelor!”
(C.P) Daniela-Maria Meițescu, candidat independent la Primăria Șelimbăr: “Pe mine, m-au motivat oamenii buni din comunitate, astfel că mi-am dorit să îi ajut cum pot prin implementarea proiectelor!”
„Nu putem alege înțelept în viață, dacă nu știm să ne ascultăm vocea interioară, în fiecare moment”, spunea Abraham Maslow. Pornind de la această premiză, candidatul independent Daniela-Maria Meițescu pentru Primăria comunei Șelimbăr face o retrospectivă a proiectelor pe care le-a inițiat, în calitate de consilier local, în mandatul 2020 – 2024. Inițiativele au urmărit nevoile omului, pentru că prioritatea sa, în funcția din cadrul administrației publice, a fost aceea de a aduce un plus de bunăstare cetățenilor comunei pe care o reprezintă.
„Călătoria noastră pornită în momentul nașterii ar trebui să ne ducă pe toți spre ultimul nivelul al piramidei. Depinde de noi să ne satisfacem nevoile! Orice persoană poate să ajungă în vârful piramidei, dacă își dorește! Schimbarea, deși privită ca ceva negativ de mulți, este, de cele mai multe ori, cheia pentru a putea avansa spre vârful piramidei. Mandatul meu de consilier local, în perioada 2020-2024, a urmărit o serie de nevoi, dar și satifsfacerea acestora. Plecând de la teoria de bază, perspectiva satisfacerii acestor nevoi este cea care determină forța motivantă a oamenilor. Pe mine, m-au motivat oamenii buni din comunitate, astfel că mi-am dorit să îi ajut cum pot prin implementarea acestor proiecte. Totodată, m-am concentrat și pe inițiativele ce au avut la bază axe de dezvoltare rurală, ce permiteau atragerea de fonduri europene neramburasabile, fonduri prin PNRR, menite să ofere un plan comun pentru oameni și mediul înconjurător, acum și în viitor, progres, prosperitate, creșterea calității vieții sub aspectul economic și social”, a transmis Daniela-Maria Meițescu.
PUBLICITATE
De la educație, la servicii sociale, proiecte de mediu, infrastructură și căsnicii “de aur”
Un domeniu prioritar în care au existat mai multe inițiative ale actualului candidat independent la Primăria comunei Șelimbăr l-a reprezentat educația. În aecst sector, s-au remarcat: biblioteca pentru copiii din Șelimbăr – modernizare și extindere spații de biblioteci; educație centrată pe nevoile elevilor; finanțarea proiectelor de educație prin cultură – toate prin atragere de fonduri prin PNRR.
Tot la capitolul „Educație”, se încadrează și proiectul „Primul ghiozdan”, constând în acordarea pachetului cu rechizite școlare, proiect ce a fost dezvoltat ulterior și s-a dovedit a fi, pe lângă un succes, și un real sprijin pentru elevi. De asemenea, tot aici putem vorbi despre acordarea de burse de performanță, de merit, de studiu, de ajutor social, pentru elevii din învățământul preuniversitar de stat din comună.
PUBLICITATE
Daniela-Maria Meițescu a fost preocupată, în mandatul de consilier local, și de creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice din Șelimbăr, precum și de zona serviciilor sociale, prin sprijinirea comunităților rurale fără acces sau cu acces limitat la aceste servicii, respectiv dezvoltarea unei rețele de centre de îngrijire de zi și de reabilitare pentru persoane vârstnice – ambele proiecte prin atragere de fonduri PNRR.
Daniela-Maria Meițescu este și inițiatorul proiectului privind acordarea de premii familiilor care aniversează jumătate de secol de căsătorie neîntreruptă, în anii 2021 și 2022.
PUBLICITATE
„Împlinirea a 50 de ani de căsătorie în viața unei familii reprezintă un lucru deosebit de care nu toți au șansa de a se bucura, motiv pentru care consider o datorie morală să premiem persoanele vârstnice care au trăit, au muncit și au întemeiat o familie în comuna Șelimbăr. Prin acest act de prețuire, dovedim respectul nostru pe care îl avem pentru ei și pe care îl merită din plin. Aceste familii sunt oamenii care alcătuiesc istoria, care ne reliefează trecutul și formează viitorul„, se arată în referatul proiectului.
În portofoliul său de consilier local, se regăsesc și proiecte de infrastructură: creșterea investițiilor în secțiunea de dezvoltare – iluminat public, infrastructură stradală și a drumurilor de pământ, transport public; parteneriate pentru realizarea obiectivelor.
Daniela – Maria Meițescu își dorește să continue proiectele pentru bunăstarea comunei Șelimbăr, astfel că a ales să candideze independent pentru funcția de primar al comunei Șelimbăr.
Deviza sa este „Noi, nu eu!”, pentru că are în spate sprijinul a numeroși cetățeni, alături de care formează o echipă puternică.
Comentariile sunt închise.