Ceaunul este printre cele mai bune idei când vrei să ieși în natură cu familia sau prietenii. Dacă vă aflați printre cei care adoră să practice acest „sport”, cu siguranță îmi veți da dreptate în afirmația „De la ciorbe si tocanite, la o mancare de fasole sau un gulaș, cu siguranta ca ceaunul da un gust aparte.” La finele acestei săptămâni, comunitatea localităților Șura Mare, respective Hamba este invitată la un duel al celor mai gustoase ceaune. Concursul culinar Festivalul Ceaunului Șura Mare este programat sâmbătă, 22 februarie, între orele 13:00-19:00, la Locul de săniuș Părăul Corbului din Șura Mare. Dar mai multe detalii veți va afla de la Neluțu Dragotă, unul dintre organizatorii evenimentului în interviul acordat publicației noastre.
Reporter: De unde ideea concursul culinar Festivalul Ceaunului Șura Mare?
Neluțu Dragotă: Am observat că în comuna noastră, din păcate, în ultimii șapte-opt ani nu am avut o zi a comunei, o întâlnire de o asemenea amploare între membrii celor două localități prin care oamenii să se cunoască mai bine, să socializeze și în viața reală, nu doar în mediul online. Ne-am gândit să readucem în atenția publică trațiile acestei comune, iar un astfel de eveniment care mi s-a părut interesant ar fi că, la lăsatul secului se făceau petreceri. Acest este motivul pentru care Festivalul Ceaunului Șura Mare va fi organizat în data de 22 februarie, înainte de intrarea în Postul Paștelui. Vrem să facem o petrecere câmpenească așa cum era organizată în trecut.
Rep: Ce se va întâmpla mai exact în acea zi?
N.D.: Ziua va fi destul de încărcată pentru noi, organizatorii, deoarece vrem ca totul să decurgă foarte bine. Primirea concurenților va începe la ora 12:00, fiecare participant are posibilitatea de a veni în intervalul 12:00-13:00 pentru a putea să își pregătească focul la ceaun și ași organiza modul în care va găti. Jurizarea va avea loc în intervalul 17:00-17:30, încă nu am stabilit membrii acestui jur, însă vă pot spune că vor fi cinci- șapte persoane cu o bogată experiență culinară. Cu siguranță din juriu vor face parte și localnici din Hamba și Șura Mare. Nu va fi o jurizare ca la Master Chef, dar vrem să apreciem gustul, creativitatea și originalitatea mâncărurilor.
Rep: Cum se fac înscrierile participanților? Vor trebuie să țină cont de anumite criterii/ condiții?
N.D.: Ne dorim să fie o acțiune de socializare a comunității noastre. Invităm pe toată lumea din Hamba și Șura Mare să participe. Cei care vor să se înscrie în acest concurs trebuie să țină loc de câteva criterii. În primul rând trebuie să aibă domiciliul în Șura Mare sau Hamba, să își aducă ingredientele, inclusiv ceaunul și să pregătească o rețetă originală. Au fost pesoane care ne-au întrebat dacă pot pregăti și grătare, da, pot pregăti, dar nu vor fi jurizate. De asemenea, am avut și solicitări din partea prietenilor care nu au domiciu în comuna Șura Mare, cărora li s-a părut interesantă ideea și care au vrut să participe. Le-am spus că pot veni, pot prepara ceaun, dar acesta nu va fi jurizat. Eu sper să vină cât mai multă lume. Cei care vin ca invitați le transmit că pot aduce cât o gustare, dar preferăm preparate de casă cum ar fi o plăcintă, o gogoașă, o prăjitură. Vom avea cel mai probabil, și ceai, cafea și vin fiert. Nu am stabilit dacă invitații își vor vinde preparatele sau le vor oferi gratuit comunității, totul rămâne la latitudinea lor. Dar noi am încuraja să fie distribuite gratuit, să fie mai mult o modalitate de socializare între cetățeni.
Rep: Câte premii vor fi și cum vor fi acordate?
N.D.: Vor fi acordate trei premii, astfel premiul întâi va fi în valoare de 400 de lei, premiul al doilea va fi 200, iar premiul al treilea va fi 100 de lei. Încă nu știm exact dacă va fi în numerar sau vom acorda vouchere. Mai așteptăm oferte și din partea firmelor care au sediul în Șura Mare, unele dintre acestea s-au oferit să ne ofere sponsorizării și să participe activ la această acțiune.
Rep.: Ce se va întâmpla cu mâncarea care va rămâne?
N.D.: Rămâne la alegerea celor care o produc, însă noi încurajăm să împărțim mâncarea cu acele persoane care vor participa. Vorbeam cu colegii din Împreună pentru Șura Mare că dacă va rămâne mâncare și dacă participanții vor fi de acord, să mergem să o donăm bătrânilor nevoiași, persoanelor care au probleme financiare, să facem din acest eveniment un dar pentru comunitate.
Rep.: Vor avea loc și alte activități, spre exemplu culturale în cadrul acestui festival?
N.D.: Nu, piesa de rezistență a festivalului va fi ceaunul. Va fi o parte de sonorizare, dar doar pentru ambianță. Cu toate că au fost solicitări, am preferat să nu le organizăm la această ediție.
Rep.: Ce așteptări aveți pentru prima ediție a Festivalului Ceaunul Șura Mare?
N.D.: Ne dorim să participe cât mai mulți localnici, să ne cunoaștem, să povestim, să fie o după amiază relaxantă și plăcută. Sper să țină și vremea cu noi.
Rep.: Dacă Festivalul Ceaunului Șura Mare se va dovedi un real succes, veți mai organiza și alte evenimente?
N.D.: Probabil că răspunsul la această întrebare îl putem da după ce vedem câtă lume va participa, să vedem care este interesul din partea localnicilor, posibil să mai organizăm și alte evenimente. Totuși, nu vrem să facem din aceste festivaluri din două în două săptămâni, să fie ceva cotidian, în schimb vrem să găsim date și momente frumoase, la care oamenii să vină cu drag.

Comentariile sunt închise.