De Ziua Învățătorului, colectivul profesoral al școlii din Tălmaciu a adus un omagiu dascălilor care nu mai sunt printre noi
De Ziua Învățătorului, comunitatea școlară din Tălmaciu și-a îndreptat gândurile către cei care au făcut din educație o misiune de viață. Într-un moment de profund respect și recunoștință, cadrele didactice au adus un omagiu dascălilor plecați dintre noi, ale căror lecții, valori și exemple continuă să lumineze generații de elevi.
„În semn de respect și recunoștință, la Tălmaciu, de Ziua Învățătorului, colectivul profesoral al școlii noastre a adus un omagiu dascălilor care nu mai sunt printre noi, dar care continuă să trăiască prin amintirea, valorile și învățăturile lăsate generațiilor de elevi.
Au fost oameni care și-au dedicat viața educației, formării caracterelor și cultivării respectului pentru cunoaștere. Prin răbdarea, dăruirea și înțelepciunea lor, au modelat destine și au luminat drumuri.
Astăzi le cinstim memoria și le mulțumim pentru tot ceea ce au oferit comunității noastre.
Un dascăl bun nu piere niciodată. El rămâne viu în inimile celor pe care i-a îndrumat, în lecțiile predate și în binele pe care l-a sădit în lume.
Dumnezeu să-i odihnească în pace!”, transmit reprezentanții Liceului Tehnologic „Johannes Lebel” din Tălmaciu.

Comentariile sunt închise.