Debut promițător pentru grupa Under-10 a ACS Păltiniș Rășinari în Campionatul Județean de Juniori

Grupa de juniori Under-10 a clubului ACS Păltiniș Rășinari, formată în colaborare cu Școala „Octavian Goga” Rășinari, a avut un debut entuziast în Campionatul Județean de Juniori, competiție organizată de Asociația Județeană de Fotbal Sibiu.

Copiii, antrenați de profesorii coordonatori Darius Câmpean și Claudiu Iliuț, au intrat pe teren pentru prima dată în cadrul oficial al competiției dedicate categoriei lor de vârstă, marcând începutul unui drum care promite mult pentru viitorul fotbalului rășinărean.

Reprezentanții clubului au transmis felicitări tuturor celor implicați în acest proiect sportiv: antrenorilor, părinților, conducerii școlii – în special doamnei director Daniela Secu – dar mai ales micilor fotbaliști, care au demonstrat entuziasm, spirit de echipă și determinare.

„Este un început frumos pentru acești copii și un exemplu de colaborare reușită între școală, club și comunitate. Viitorul aparține celor care cred în educație și sport!”, au transmis reprezentanții ACS Păltiniș Rășinari.

Comentariile sunt închise.