În această toamnă reprezentanții Programului „Anii Drumeției” vă propun o drumeție în Munții Cindrel și aventură la lumina frontalei la întoarcere.
Ne întâlnim după-amiaza,la ora 16:30, în parcarea de la Hotelul Hilton . De acolo ne vom deplasa cu mașinile personale, pe ruta: Sibiu – Păltiniș – Canton Muncel, unde vom parca, aproximativ în jurul orei 17:30.
Pentru cei care nu au la dispoziție mașină, va fi un cost / persoană și se va plăti direct la șoferul care are loc disponibil în mașină. Vă rugăm să anunțați dacă nu aveți mașină personală.
Este obligatorie lanterna frontală, întrucât coborârea va fi după apusul soarelui, pe noapte.
Distanță: 6 km
Diferență de nivel: + / – 250 m
Dificultate traseu: ușor
Durata drumeției: aproximativ 5 ore (incluzând trasnportul)
Lanternă frontală
Mănuși;
Căciulă;
Bocanci de munte;
Haine de ploaie/vânt;
Geacă de puf (geacă groasă);
Pantaloni lungi;
Pelerină;
Termos cu ceai, sticlă cu apă (minim 1l);
Gustări (sandwich-uri, batoane, fructe).
Bețe trekking
Drumeție: 70 lei/persoană – minim 6 participanți.
Pentru copiii până în 14 ani participarea la drumeție este la jumătate din prețul adultului, cu condiția să fie însoțiți de un adult (părinții sunt responsabili pentru a evalua dificultatea traseului pentru copii).
Teodora Sabina Bobeș – ghid și voluntar aspirant Salvamont
– Organizatorul (ghidul) își rezervă dreptul de a refuza participanții care vin echipați necorespunzător cerințelor sau cu condiție fizică neadecvată.
– Turele se țin în condiții de siguranță și cu un numar minim de participanți. Organizatorul își rezervă dreptul de a reprograma sau anula turele fără o notificare prealabilă dacă aceste condiții nu sunt îndeplinite.
– Returnarea contravalorii biletului se face doar în cazul în care organizatorul (ghidul) anulează drumeția.
Programul „Anii Drumeției” este inițiat și finanțat de Consiliul Județean Sibiu, în colaborare cu Asociația Județeană de Turism Sibiu. Scopul principal este de a îmbunătăți infrastructura de drumeție din județ și de a promova activități specifice ecoturismului.

Comentariile sunt închise.