Denis se pregătește pentru transplant. Comunitatea, chemată la rugăciune pentru copil

Comunitatea se unește în rugăciune pentru Denis, un copil care se pregătește pentru transplant și pentru o nouă etapă în lupta cu boala. În această seară, oamenii sunt chemați la Biserica de Jos din sat, unde va fi săvârșită Taina Sfântului Maslu, iar părinții lui Denis le cer tuturor să fie alături de el prin rugăciune, credință și gânduri bune.

„Uniți pentru Denis! În seara aceasta, de la ora 19:00, va avea loc Taina Sfântului Maslu la Biserica de Jos din sat, unde ne vom aduna cu toții pentru a ne ruga pentru Denis.Acolo unde mai mulți suntem adunați în numele Domnului, și unde ne rugăm mai mulți, rugăciunea este mult mai puternică și mai ascultată. Denis se pregătește pentru transplant, un pas crucial în lungul și dificilul drum pe care îl are de parcurs în lupta cu boala. Are nevoie de gândurile noastre bune și de puterea credinței noastre comune pentru a trece cu bine și peste această încercare.Îi rugăm din suflet pe toți cei care ne cunosc și au posibilitatea să fie prezenți mâine alături de noi la rugăciune. Pentru cei care nu pot ajunge fizic, vă rugăm să vă uniți cu noi în gând și în rugăciune de oriunde ați fi.Vă mulțumim din tot sufletul pentru sprijin și solidaritate! Să ne ajute Dumnezeu!”, a transmis Adrian Stroi, tatăl lui Denis.

Pentru familia lui Denis, credința a fost sprijin în cele mai grele momente. Mama copilului povestește că rugăciunea către Maica Domnului i-a dat putere atunci când Denis a trecut printr-o intervenție chirurgicală, în urma chimioterapiei. Acum, înaintea transplantului, părinții se întorc din nou către comunitate și către rugăciune, cu speranța că fiul lor va trece cu bine și peste această încercare.

„Pentru o mamă, nu există durere mai mare decât să-și vadă copilul trecând prin suferință. Și nu există rugăciune mai sinceră decât cea spusă de o mamă pentru copilul ei.

Denis a trecut prin chimioterapie, iar atunci când a trebuit să intre în operația de apendicită, analizele lui erau scăzute. Frica îmi era mare, dar am deschis Paraclisul Maicii Domnului și am început să citesc.
M-am rugat cu lacrimi. Am cerut Maicii Domnului să nu-l lase singur și să-l acopere cu Sfântul ei Acoperământ.
Și Denis a trecut cu bine peste operație.
Pentru mine, acea clipă a fost o minune și o mărturie pe care nu o voi uita niciodată.
Acum urmează transplantul. Un alt drum, o altă încercare, dar aceeași credință.
Urmează Sfântul Maslu pentru Denis. Venim înaintea lui Dumnezeu cu sufletele deschise și cerem sănătate, putere și ajutor.
Maica Domnului, fii lângă copilul meu!
Nu-l lăsa nicio clipă!
Acoperă-l, păzește-l și roagă-te pentru el!
Doamne, binecuvântează transplantul lui Denis.Îl încredințăm Maicii Domnului și Bunului Dumnezeu, cerând sănătate, putere și ajutor în fiecare clipă.
Maica Domnului, acoperă-l pe Denis cu Sfântul tău Acoperământ, întărește-l și fii lângă el în tot ceea ce urmează.
Doamne, pune mâna Ta peste copilul meu și călăuzește-i pe toți cei care îl vor îngriji. Dă-i putere trupului și curaj sufletului pentru transplant.
Avem nădejde în Dumnezeu, credință în puterea rugăciunii și încredere că Maica Domnului nu ne va lăsa.
Doamne, facă-se voia Ta!
Maica Domnului, nu ne lăsa!
Rugați-vă, vă rog, pentru Denis.”, este și mesajul Alinei Stroi, mama lui Denis.

Comentariile sunt închise.