„Departe de zgomotul lumii by Anca Groza” transformă în 17 august Lunca Largă din Tălmăcel într-un colț de poveste al Mărginimii Sibiului
Ediția din 17 august 2025 a Festivalului Plăcintelor de la Tălmăcel va avea un farmec aparte, datorită decorului tradițional realizat de „Departe de zgomotul lumii by Anca Groza”, care transformă Lunca Largă într-un colț de poveste al Mărginimii Sibiului. Într-un colț de rai din Mărginimea Sibiului, acolo unde muntele îmbrățișează satul cu liniște și povești, Tălmăcelul își deschide sufletul pentru a cincea oară în sărbătoarea plăcintelor.
„Este locul unde timpul pare că s-a oprit pentru a păstra gustul autentic al copilăriei”, spune Claudia Buidan, președinta Asociației ACT Sibiu și organizatoarea evenimentului. Gospodinele satului vor frământa aluatul cu drag și vor coace plăcinte cu brânză de burduf și cartofi, după rețete vechi.
Pe lângă deliciile culinare, atmosfera va fi completată de cântece populare, dansuri tradiționale și drumeții spre Vârful Muma, ghidate de Nicoleta Ocneriu, unul dintre cei mai apreciați ghizi turistici din zonă. Seara, focul de tabără va aduna povești și zâmbete sub cerul limpede al Mărginimii.
Evenimentul este cofinanțat de Consiliul Județean Sibiu și susținut de La Fântâna România, LANCO România, Brutăria Vitoșa Tălmaciu, Kady Forest Sib, Karma HandMade și Atelierul Simonei. Partenerii includ Primăria Tălmaciu, Asociația Obștea Tălmăcel, Atelierul Fain și Asociația Ajut prin Educație, iar parteneri media sunt Sibiul în Imagini și Sibiul Azi.

Comentariile sunt închise.