Deputata PNL Sibiu Raluca Turcan atrage atenția asupra condițiilor de trai din zonele vulnerabile ale Sibiului: „Pe Măceșului există alt Sibiu”
Raluca Turcan a efectuat o nouă vizită în zonele vulnerabile ale municipiului, unde, potrivit acesteia, realitatea socială este cu totul diferită de imaginea unui oraș dezvoltat. Parlamentara se află periodic în astfel de comunități, la aproximativ două săptămâni, pentru a documenta situația familiilor aflate în dificultate și pentru a susține activitatea organizațiilor cu rol social.
În cartierul Gușterița, pe strada Măceșului, Turcan a însoțit echipa Asociației „Speranța și Zâmbet”, condusă de Jeni, organizație care de două decenii intervine constant în sprijinul copiilor și familiilor aflate în nevoie. „Pentru Asociația ‘Speranța și Zâmbet’, locurile grele ale comunității nu au o barieră, iar ei răspund prezent aproape oriunde este nevoie de ajutor”, a precizat deputata.
Potrivit acesteia, mai multe zeci de familii trăiesc în camere improvizate, în condiții de frig, lipsuri și incertitudine. Copiii aleargă adesea desculți, iar părinții cer sprijin cu un amestec de speranță și teamă. „Acolo, copilăria nu se termină brusc — pentru că uneori nici nu începe cu adevărat”, a declarat Turcan, subliniind rolul crucial al intervențiilor oferite de asociație: alimente, servicii medicale, suport educațional și, mai ales, atenție și respect.
Deputata a evidențiat munca Jeni și a echipei sale, care de 20 de ani au construit „o rețea de sprijin și o comunitate în jurul unor oameni pe care statul i-a uitat prea mult timp”, oferind șanse reale pentru mii de copii și sute de familii.
„Dincolo de alimentele duse, poate cel mai important a fost că am ascultat”, a spus Turcan, afirmând că primul pas spre schimbare este înțelegerea realității în care trăiesc cei vulnerabili.
Parlamentara a transmis că va continua vizitele în aceste comunități și va semnala autorităților situațiile întâlnite, susținând nevoia unei acțiuni comune între instituțiile statului, comunitate și organizațiile neguvernamentale. „Nu cred în miracole făcute de unul singur. Cred în munca împreună”, a subliniat ea, menționând că zone precum Gușterița și Câmpșor nu sunt cazuri izolate, iar schimbările reale apar atunci când toți actorii implicați colaborează.

Comentariile sunt închise.