Deputatul Dan Barna: Locul României este în Schengen

Deputatul sibian, Dan Barna, a participat în perioada 2-3 martie la Stockholm unde a avut loc marja Conferinței Interparlamentare privind Politica Externă și de Securitate Comună (PESC) şi Politica de Securitate şi Apărare Comună (PSAC). Acesta a profitat de această întâlnire pentru a discuta cu delegația Austriei, prezentă la lucrări, despre un viitor rezultat pozitiv al proiectului Schengen pentru țara noastră.
„Ca delegație a României am cerut această întâlnire pentru că un viitor rezultat pozitiv al proiectului Schengen presupune ca fiecare dintre noi să contribuie, cu fiecare ocazie, prin întâlniri și mesaje clare la efortul de convingere a celor de care depinde sau pot influența corectarea unei decizii greșite.
Au participat la discuție trei parlamentari din actuala coaliție de guvernare în Austria și unul din opoziție. Am argumentat justețea poziției României și le-am transmis care au fost și sunt consecințele poziției cancelarului austriac de blocare a accesului României în Schengen. În contextul unei Rusii care investește masiv în retorica anti europeană, gestul cancelarului austriac Karl Nehammer nu a făcut decât să alimenteze masiv această retorică. Subiectul migrației, important pentru Austria, nu poate fi acceptat ca pretext pentru sancționarea României pentru o responsabilitate care nu-i aparține.
Acum câteva zile am avut la Viena un dialog similar și cu președintele Consiliului Național, Parlamentul Austriei, Wolfgang Sobotka, căruia i-am spus că locul României e în Schengen și i-am argumentat că pentru temele de strategie electorală internă nu poate fi sacrificată solidaritatea europeană atât de necesară în aceste zile.”, spune deputatul Dan Barna.
Deputatul Dan Barna: Locul României este în Schengen

Comentariile sunt închise.