Deși este vacanță, o parte dintre elevii CNOG pasionați de Istorie au ales să petreacă o zi pe șantierul arheologic de la Ocna Sibiului

Deși este vacanță, o parte dintre elevii CNOG pasionați de Istorie au ales să petreacă o zi pe șantierul arheologic de la Ocna Sibiului. Astfel, astăzi, un grup format din 11 elevi, majoritatea din clasele a X a, însoțiți de prof. Dorin Florea, au avut ocazia să descopere în mod practic, interactiv, rolul și importanța arheologiei în studiul istorieii.
Dl. conf. univ. dr. Silviu Purece, coordonatorul șantierului, a prezentat elevilor modul de organizare a unui șantier arheologic, modalități de datare și valorificare științifică a obiectelor descoperite.
După prezentarea teoretică, liceenii au avut posibilitate de observa și a ajuta studenții aflați în practică să aducă la lumină fragmente din vase ceramice și alte obiecte casnice ce au aparținut unor coloniști aduși de Traian (98-117 dHr.) pentru a exploata resursele de sare din apropiere. Deși scurtă, activitatea a fost un succes deplin prin ineditul său, elevii noști fiind deciși ca la toamnă să se reîntâlnească cu istoricii, de data aceasta, din departamentul de conservare-restaurare, pentru a vedea concret cum este valorificată munca arheologilor. În felul acesta, sperăm să consolidăm parteneriatul început între CNOG și ULBS, parteneriat care, cu siguranță, va face mai atractivă Istoria pentru mulți dintre elevii noștri.

Comentariile sunt închise.