Primăria orașului Cisnădie anunță amânarea acțiunii de dezinsecție terestră programate pentru 5 și 6 mai 2026, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile prognozate pentru această perioadă.
Potrivit informărilor transmise de autorități, precipitațiile și vântul intens anunțate fac imposibilă desfășurarea în condiții de eficiență și siguranță a tratamentelor biocide aplicate prin metoda ULV (Ultra Low Volume). În aceste condiții, atât calitatea intervenției, cât și siguranța locuitorilor și protecția mediului ar putea fi afectate.
Reprezentanții administrației locale precizează că o nouă dată pentru desfășurarea campaniei de dezinsecție va fi comunicată publicului cu cel puțin 48 de ore înainte de începerea operațiunilor. Informațiile vor fi publicate prin afișaj la sediul Primăriei Cisnădie, pe site-ul oficial al instituției, precum și pe canalele de comunicare ale autorității locale.
Primăria își cere scuze pentru eventualele inconveniente create și mulțumește cetățenilor pentru înțelegere.

Comentariile sunt închise.