Brambura Park îi invită pe copii la o vânătoare de ouă plină de culoare și surprize, organizată duminică, 12 aprilie 2026, într-o zonă special amenajată a parcului.
Atmosferă de poveste și multă distracție îi așteaptă pe cei mici la Brambura Park, unde Iepurașul de Paște a ascuns o mulțime de ouă colorate, pregătind o adevărată aventură pentru copii.
Evenimentul, programat pentru duminică, 12 aprilie, propune o activitate interactivă în care participanții vor porni în căutarea ouălor „rătăcite”. Cei care vor reuși să le descopere vor fi răsplătiți cu premii surpriză, iar toți copiii vor primi cadouri din partea organizatorilor.
Organizatorii promit o experiență memorabilă, într-un decor inedit, specific Brambura Park, unde lucrurile sunt „cu susul în jos”, transformând ziua într-un moment special pentru întreaga familie.
Evenimentul se va desfășura în incinta parcului, într-o zonă special amenajată, iar accesul este deschis tuturor celor care vor să se bucure de o duminică plină de zâmbete și voie bună.

Comentariile sunt închise.