Doliu în comuna Sadu: Anica Cîmpoca a trecut la cele veșnice

Primăria și Consiliul Local al comunei Sadu transmit un mesaj de profundă compasiune și solidaritate familiei Cîmpoca Rodica și Ioan, în urma trecerii la cele veșnice a Anicăi Cîmpoca (tanți Anica), exprimându-și sprijinul și condoleanțele în aceste momente de grea încercare.

„Cu profundă tristețe, Primăria și Consiliul Local al comunei Sadu transmit sincere condoleanțe familiei Cîmpoca Rodica și Ioan (șeful Ocolului Silvic Valea Sadului), în aceste momente grele, la trecerea la cele veșnice a Anicăi Cîmpoca (tanți Anica), care s-a săvârșit intru dreapta credință.

În aceste clipe de durere, când cuvintele sunt prea puține pentru a alina o astfel de pierdere, suntem alături de întreaga familie îndoliată cu gânduri de compasiune, respect și sprijin sufletesc.

Dumnezeu să o odihnească în pace, iar celor rămași să le dăruiască putere, mângâiere și liniște sufletească în aceste momente de mare încercare.

Sincere condoleanțe familiei îndoliate.”, transmit reprezentanții Primăriei comunei Sadu.

Comentariile sunt închise.