Actorii teatrului turdean vor bucura publicul din Cisnădie sâmbătă 13 mai la Casa de Cultură Cisnădie cu două dintre cele mai recente spectacole din repertoriul Teatrului Național Aureliu Manea Turda. Cei mici îl vor putea cunoaște pe Vodă Piper, un spectacol care a avut premiera în luna martie, regizat de Virgil Deceanu. Seara pentru cei mari, Don Juan moare ca toți ceilalți, regia Luana Hagiu.
Vodă Piper interpretat de actorul sibian Miky Paicu, va apărea pe scenă împreună cu Miron Cornel (garda sa de corp), actrița Mihaela Deceanu în rolul mamei și a profesoarei de dans, cele două fiice Raisa (Florina Florian) și Francesca (Andrea Cuc).
„Un spectacol pentru întreaga familie, în stilul clasic și a vechilor povești, cu multă muzică și întâmplări hazlii care sperăm să vă cucerească” mărturisește profesorul Virgil Deceanu.
Seara actorii Valentin Oncu, Grațiela Bădescu, Maria Salcă și Alexandru Condurat vor juca în Don Juan moare ca toți ceilalți, un „spectacol despre distanța care se impune între om și legendă, între diferitele perspective și roluri pe care unii dintre noi trebuie să le joace permanent. Don Juan este un mit despre care credem că știm tot ce ne interesează, dar ce fel de om este el? Îi este frică de ceva? Există el doar pentru a bucura femeile, sau are și el dorințe și interese? Dar celelalte mituri arhi-cunoscute ale istoriei? Ce se întâmplă când acestea ajung față în față cu omul de rând care vrea să se bucure de mit, dar dă de omul din spatele mitului? Și apoi, trăiesc miturile într-un moment și într-un spațiu, sau sunt ele doar existențe-fantomă permanent căutând liniștea? Aceasta este o comedie în care filozofia și iubirea se împletesc și ne dezvăluie adevăratele gânduri ale lui Don Juan dar și a două Marii bine cunoscute” spune tânăra sibiancă, regizoarea Luana Hagiu.
TNAMT realizează spectacole pentru publicul tânăr și matur, încurajează inovația, creativitatea, creațiile artistice, promovează spectacolele teatrului la nivel național și international. În această perioadă, teatrul turdean a inițiat o serie de deplasări în orașe precum Cisnădie, Baia Mare, Câmpia Turzii, Rășinari, Ocna Mureș, scopul acestor deplasării fiind promovarea spectacolelor proprii atât pe plan local și national.



Comentariile sunt închise.