Stiri Si Informatii

Dragobete cu concurs la Muzeul Astra

69

Muzeul ASTRA,  organizează duminică, 24 februarie 2019, între orele 10 și 16, un eveniment special de Dragobete. Este vorba despre un concurs inedit, în care participanții vor fi antrenați în a descoperi patrimoniul cultural, dar și natura din Muzeul ASTRA.

,,Sărbătoarea de Dragobete va lua forma unui concurs, în care participanții vor (re)descoperi patrimoniul material și imaterial din Muzeul în aer liber precum și natura care îl înconjoară. Aici vor interveni și legăturile strânse care au existat și există între lumea rurală (și nu numai) și mediul natural. Se spune că, de ziua Dragobetelui, păsările se întâlnesc în stoluri, ciripesc și încep a-și construi cuiburile.  Toți cei care se vor înscrie la concursul nostru vor fi nevoiți să le observe în această zi și să afle astfel povestea Dragobetelui. Potrivit regulamentului, cei înscriși vor porni la plimbare prin muzeu pe partea dreaptă a lacului, pe aleea cu casele din Munții Apuseni, pe la Biserica din Bezded, la Etno Tehno Parc, pe aleea pivelor și înapoi pe dig până la intrarea principală. Pe dig și la Etno Tehno Parc vor observa trei hrănitori pentru păsări și un traseu cu diferite elemente tradiționale (case, șuri, unelte etc.). Pe acest traseu, cine va fi atent va găsi și fotografii cu păsări agățate pe … oriunde! Concurenții trebuie să se întoarcă  la intrarea principală cu fotografiile a cinci specii diferite de păsări, și să spună muzeografilor ce pasări sunt, dacă recunosc speciile respective și gospodăriile din care le-au luat. Pentru efortul lor vor primi un premiu surpriză. Durata traseului este de aproximativ o oră.”, a declarat Oana Burcea, muzeograf Muzeul ASTRA.

La intrarea principală, vizitatorii vor primi o foaie cu informații despre această sărbătoare românească și regulamentul concursului. Premiile vor fi acordate în limita stocului disponibil.

Plimbarea dumneavoastră de duminică poate fi o combinație între (re)descoperirea patrimoniului material și imaterial al Muzeului ASTRA și natura care îl înconjoară, a legăturilor strânse care au existat și există în lumea rurală (și nu numai) și mediul natural.

De ziua Dragobetelui, păsările se întâlnesc în stoluri, ciripesc și încep a-și construi cuiburile. Haideți să le observăm în această zi și să căutați fotografiile lor pe aleile muzeului.

Cum funcționează concursul?

  • Porniți la plimbare în muzeu pe partea dreaptă a lacului, pe aleea cu casele din Munții Apuseni, pe la Biserica din Bezded, la Etno Tehno Parc, pe aleea pivelor și înapoi pe dig până la intrarea principală. Pe dig și la Etno Tehno Parc veți întâlni trei hrănitori pentru păsări, opriți-vă la o distanță corespunzătoare și bucurați-vă de frumusețea înaripatelor.
  • Fiți atenți la tot ceea ce întâlniți pe traseu: o casă, o curte, o șură, un copac etc. Veți găsi fotografii cu păsări agățate pe te miri unde! E nevoie să vă întoarceți la intrarea principală cu fotografiile a cinci specii diferite de păsări, să ne spuneți ce pasări sunt, dacă recunoașteți speciile și gospodăriile din care le-ați luat. Un premiu surpriză vă așteaptă!

Durata traseului este de aproximativ o oră. Concursul se desfășoară în intervalul orar 10-16. Premiile sunt în limita stocului disponibil! Succes!

Comentariile sunt închise.