Pentru duminică, 16 iulie, vă recomandăm o drumeție mindful, realizată prin intermediul programului „Anii Drumeție” pentru a vă bucura de splendoarea apuslui de lună pe Vârful Fraga (1334 m), în comuna Rășinari. Poteca vă va purta din Păltiniș, de la baza pârtiei Oncești, lin, prin păduri de conifere până la altitudinea de 1334 m, unde veți poposi în primul punct de belvedere. Cu forțe proaspete veți reporni la drum către Fraga, acolo unde vă așteaptă o vedere maiestuoasă a localității Râu Sadului, Orlat și Cristian. Puțin mai încolo pe Vârful Plaiului vă veți bucura de o priveliște completă, de 360 de grade, către Sibiu, Rășinari, Cisnădioara, cu munții Făgăraș în fundalul acesteia.
Marcaj bandă galbenă pe fond alb: Păltiniș – Fraga – Rășinari.
Un traseu lejer, de-a lungul marcajului bandă galbenă pe fond alb, potrivit familiilor cu copii și animalelor de companie, sau drumeților cu puțină experiență.
UNDE ȘI CÂND NE ÎNTÂLNIM?
Ne întâlnim la ora 16.30 în parcarea din faţa hotelului Hilton unde ne grupăm pe maşini (participanţii vor împărţi costul pentru combustibil la înţelegere cu şoferii).
La ora 17.00 ne întâlnim în faţa bisericii Sf. Treime din Răşinari de unde vom porni pe traseu.
INFORMAȚII TRASEU
Dificultate medie, cu o diferenţă de nivel de aprox. 7-800 m. Traseul este cu plecare şi sosire în Răşinari (Biserica Sf. Treime – Coasta Boacii – Vf. Fraga – Răşinari)
Durată: aprox. 7 ore
Drumeţia este recomandată adulţilor.
Atenţie! Aceasta este o drumeţie pentru relaxare şi destresare. Nu este o drumeţie de anduranţă sau cardio. Scopul nostru nu este neapărat de a ajunge pe vârf ci ne dorim să ne bucurăm de timpul petrecut în natură şi peisaje!
ECHIPAMENT NECESAR
– Ghete trekking (cu talpă aderentă)
– Pantaloni/ haină impermeabilă
– Tricou de schimb
– Gustare (recomandăm batoane de cereale/ proteice, fructe)
– Apă (1 L)
– Beţe de trekking
– Covoraş yoga/ izopren/pătură
– Spray repelent insecte
– Lanterne/ lumini frontale
– Voie bună!
COSTURI
100 lei/persoană
GHID
Adela Dadu, ghid de turism
Andreea Cenuşe, instructor yoga
Nota: Configurația și lungimea traseului vor fi adaptate în funcție de condițiile meteo și omogenitatea/eterogenitatea grupului.
Returnarea contravalorii biletului se face doar în cazul în care organizatorul (ghidul) anulează drumeția.
Organizatorul (ghidul) își rezervă dreptul de a refuza participanții care nu vin echipați corespunzător cerințelor.
„Prin participarea la acest eveniment, îmi dau acordul de a fi fotografiat. Iau la cunoștință faptul că fotografiile vor fi folosite cu scopuri publicitare, în mediul online şi pe materiale tipărite, în cadrul Programului „Anii Drumeției” pentru promovarea acestuia.Declar pe propria răspundere că, din cele cunoscute de mine, sunt apt(ă) pentru efectuarea unui efort fizic susținut în cadrul evenimentelor de tip drumeție, fără sa-mi dăuneze în vreun fel stării de sănătate. Participarea mea la acest eveniment este în totalitate voluntară, înțelegând riscurile asociate la care mă supun.”, transmit reprezentanții Programului „Anii Drumeției”.
Programul „Anii Drumeției” este inițiat și finanțat de Consiliul Județean Sibiu, în colaborare cu Asociația Județeană de Turism Sibiu.Scopul principal este de a îmbunătăți infrastructura de drumeție din județ și de a promova activități specifice ecoturismului.
Luna Nouă este un moment special în ciclul lunar, când energia este revigorată și potențialul de transformare este la cote înalte. Este o oportunitate perfectă pentru a practica salutul lunii în yoga, o serie de mișcări și poziții care îți permit să te conectezi cu energia cosmică și să îți manifești intențiile pentru viitorul apropiat. În contrast cu salutul soarelui (Surya Namaskar), care este asociat cu energia solară și activă, salutul lunii este caracterizat de mișcări mai lente și grăitoare.
Ritmul lent al mișcărilor în salutul lunii în yoga încurajează relaxarea profundă și liniștea interioară. Această practică poate fi o modalitate minunată de a te destresa și de a-ți elibera mintea de gânduri nesfârșite.
De-a lungul traseului vom face şi o oprire în pădurea de pini pentru o sesiune de silvo terapie (dendro terapie) şi meditaţie ghidată. Pe parcursul drumeţiei vom povesti despre postura corecta, importanţa respiraţiei şi beneficiile timpului petrecut în pădure. La orele apusului, pe Vârful Fraga, vom practica câteva mişcări de yoga tipice pentru a saluta Luna Nouă, pentru a ne relaxa şi elimina stresul.
Comentariile sunt închise.