Drumeţie mindful (sau de conştientizare) în împrejurimile Răşinariului

Sâmbătă, 13 mai, reprezentanții programului „Anii Drumeției” vă invită la o drumeţie mindful (sau de conştientizare) în împrejurimile Răşinariului – recent declarat “World Best Tourism Village” (zona Cetăţuie, Răşinari – Trăinei).

 

Drumeţia este un sport şi, ca orice sport, presupune un echipament adecvat, încălzire în prealabil, alimentaţie şi hidratare corespunzătoare.

„În ieşirea noastră în natură nu vrem să cucerim vreun vârf, nu ne vom zbate să facem cele mai spectaculoase selfie-uri şi nici nu dorim să ne supra-solicităm corpul. Vom alege un traseu plăcut în care ne bucurăm de natură şi de privelişti, trăim prezentul. Vom face scurte pauze în care ne vom relaxa cu exerciţii de yoga dedicate sănătăţii coloanei şi articulaţiilor (cele mai solicitate în cadrul drumeţiilor), vom face sesiuni se silvo-terapie şi exersăm fotografia mindful.

Deoarece susţinem turismul sustenabil şi producătorii locali, vom primi câte un pacheţel pentru gustare creat de partenerul nostru local @dinMărginime, pachet ce conţine produse alimentare, dar şi un mic suvenir, de la producătorii din Mărginimea Sibiului.

În drumeţia noastră vrem să fim nişte exploratori responsabili cu natura dar şi cu propriul corp. Ne vom întoarce acasă revigoraţi, nicidecum extenuaţi.”, transmit reprezentanții Anii Drumeției.

Drumeţia se adresează adulţilor, inclusiv persoanelor care nu merg regulat în drumeţii, tuturor celor care doresc să se relaxeze şi să se bucure de natură.

Grup optim: 12-16 persoane

UNDE ȘI CÂND?

La ora 9.30 în parcarea din dreptul hotelului Hilton unde va fi organizarea pe maşini până la Răşinari.

ECHIPAMENT NECESAR
– pantaloni, ghete trekking
– beţe trekking
– tricou de schimb
– pălărie, ochelari de soare
– gustări, fructe, 1 L apă
– pătură/ izopren/ saltea yoga
– voie bună

COSTURI
90 lei/persoană

CINE?

  • Adela Dadu, ghid de turism | Transylvania Guide Sibiu
  • Andreea Cenuşe, instructor yoga | Keep Giving Yoga
  • Georgiana Tara, creator concept @dinMărginime, partener local

Notă:
Returnarea contravalorii biletului se face doar în cazul în care organizatorul (ghidul) anulează drumeția.

Organizatorul (ghidul) își rezervă dreptul de a refuza participanții care nu vin echipați corespunzător cerințelor.

Prin participarea la acest eveniment, îmi dau acordul de a fi fotografiat. Iau la cunoștință faptul că fotografiile vor fi folosite cu scopuri publicitare, în mediul online şi pe materiale tipărite, în cadrul Programului „Anii Drumeției” pentru promovarea acestuia.Declar pe propria răspundere că, din cele cunoscute de mine, sunt apt(ă) pentru efectuarea unui efort fizic susținut în cadrul evenimentelor de tip drumeție, fără sa-mi dăuneze în vreun fel stării de sănătate. Participarea mea la acest eveniment este în totalitate voluntară, înțelegând riscurile asociate la care mă supun.

Programul „Anii Drumeției” este inițiat și finanțat de Consiliul Județean Sibiu, în colaborare cu Asociația Județeană de Turism Sibiu.Scopul principal este de a îmbunătăți infrastructura de drumeție din județ și de a promova activități specifice ecoturismului.

Comentariile sunt închise.