„Dulcea mea copilărie”, spectacol oferit de Ansamblul Folcloric Comorile Arpașului de Ziua Copilului
Copiii și tinerii din cadrul Ansamblului Folcloric „Comorile Arpașului” vor urca pe scenă cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului, oferind publicului spectacolul „Dulcea mea copilărie”, un eveniment dedicat cântecului, jocului și emoțiilor specifice acestei vârste. Spectacolul va avea loc luni, 1 iunie, la Casa de Cultură din Arpașu de Jos și îi va aduce în fața spectatorilor pe membrii ansamblului coordonat de Alesa și Ovidiu Sas. Alături de aceștia vor evolua solistele Sonia și Daria Cîrțoroșan, precum și Antonia Bogdan, într-un program artistic inspirat din universul copilăriei și din tradițiile folclorice românești.
„Haideți să fim alături de ei, să le oferim aplauze și să ne bucurăm împreună de frumusețea copilăriei si a cântecului!”, vă transmite Vasile Ioan Vasu, primarul comunei Arpașu de Jos.
Evenimentul va fi prezentat de Lorena Bogdan și Traian Stoiță, organizatorii promițând o întâlnire plină de energie, muzică și momente emoționante.
Spectacolul este organizat de Primăria și Consiliul Local Arpașu de Jos și se dorește a fi o sărbătoare dedicată copiilor și familiilor din comunitate, oferind publicului ocazia de a descoperi talentul noii generații de interpreți și dansatori.

Comentariile sunt închise.