Pe 25 februarie 2025, Muzeul Național Brukenthal marchează 208 ani de la deschiderea pentru public, fiind astfel primul muzeu public de pe teritoriul de astăzi al României. Cu o colecție vastă și valoroasă, muzeul este considerat instituția muzeală cu cea mai importantă colecție de pictură europeană din România.
Dumitru Beschiu, consilier județean PSD Sibiu, a declarat că va sprijini Muzeul Național Brukenthal în obținerea de finanțare, dezvoltarea de proiecte și promovarea acestei instituții de prestigiu. În același timp, el a lăudat performanțele managerului Alexandru Chituță și ale muzeografilor sibieni, subliniind importanța acestei instituții culturale pentru județul Sibiu și pentru întreaga țară.
„Am avut ocazia să vizitez recent Muzeul Național Brukenthal alături de familia mea, iar impresiile au fost cu adevărat impresionante. Am fost fascinat de diversitatea și valoarea operei expuse, o adevărată comoară culturală. Recomand cu căldură tuturor să viziteze acest muzeu. Este un loc unde istoria și arta europeană se întâlnesc într-un mod extraordinar. Îi încurajez și pe locuitorii din comuna mea, Jina, dar și pe bucureștenii cu care interacționez zilnic să nu rateze această oportunitate de a învăța și de a se bucura de cultura noastră. La mulți ani, Muzeului Național Brukenthal! La mulți ani, dragi muzeografi!”, a declarat Dumitru Beschiu, consilier județean PSD Sibiu.

Comentariile sunt închise.