Dumitru Beschiu îndeamnă publicul să participe la „Spectacolul de Florii, la Jina”

Consilierul județean PSD Sibiu, Dumitru Beschiu, îndeamnă publicul să participe la „Spectacolul de Florii”, organizat de elevii Școlii Gimnaziale din Jina, în data de 5 aprilie, la ora 19:00. Evenimentul, dedicat sărbătorii de Duminica Floriilor, va aduce în prim-plan tradițiile și talentul copiilor din comunitatea locală, printr-un program artistic variat.

„Este un eveniment important pentru comunitatea noastră, care pune în valoare tradițiile și cultura noastră autentică. „Spectacolul de Florii” este o oportunitate excelentă pentru a ne aduna și a celebra împreună aceste frumoase obiceiuri, dar și pentru a susține tineretul local, care își pune în valoare talentul”, a declarat Dumitru Beschiu.

Elevii din Jina organizează „Spectacolul de Florii”. Intrarea este liberă

Pe scenă vor urca echipa de fluierași, coordonată de Dumitru Prodea, grupurile de dansuri populare, îndrumate de Roxana și Ștefan Radu, dar și Grupul Vocal al Căminului Cultural Jina, coordonat de Cosmin-Ioan Prode. Evenimentul promite să fie un moment plin de emoție și tradiție, reunind întreaga comunitate din Jina.

„Recomand cu căldură participarea la „Spectacolul de Florii”, un eveniment care nu doar că pune în lumină talentele copiilor din Jina, dar și contribuie la păstrarea și promovarea tradițiilor noastre. Este o seară deosebită, în care vom trăi împreună momente de frumusețe și bucurie, iar prezența noastră va fi un sprijin important pentru tinerii noștri artiști.”, a mai spus Dumitru Beschiu.

Comentariile sunt închise.