Dumitru Beschiu: Mulțumesc miniștrilor Alexandru Rogobete și Florin Manole pentru că și-au făcut timp să vină la Jina

Peste 400 de membri ai Partidului Social Democrat din județul Sibiu au fost prezenți sâmbătă, 23 noiembrie 2025, la Sala de Festivități din Jina, unde a avut loc o întâlnire de amploare a organizației județene. Evenimentul, organizat la inițiativa deputatului Bogdan Trif, i-a adus alături de participanți și pe miniștrii Alexandru Rogobete și Florin Manole. Gazdele întâlnirii au fost primarul comunei, Vasile Beschiu, și consilierul județean Dumitru Beschiu, care i-au primit pe primarii, viceprimarii și reprezentanții PSD din întreg județul. În cadrul evenimentului, participanții au avut ocazia să discute deschis despre problemele cu care se confruntă la nivel local, dar și să își exprime nemulțumirile și propunerile în dialog direct cu ministrul Sănătății  și ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale. Alexandru Rogobete și Florin Manole au ascultat problemele din teritoriu, au primit sesizări și au discutat despre soluții pentru comunitățile locale.

„Mulțumesc domnilor miniștrii Alexandru Rogobete și Florin Manole pentru că și-au făcut timp și au ajuns în Mărginimea Sibiului la Jina, un loc atât de drag nouă. Mulțumesc, în egală măsură, doamnelor și domnilor prezenți în seara asta aici. Nu pot spune decât că mă bucur foarte mult că, suntem în număr atât de mare aici, la Jina. Sunt convins că astfel de întâlniri trebuie să aibă loc mai des, pentru că schimbul de idei este o unealtă extrem de importantă pentru noi. Doar așa ajungem la progres.

Florin Manole

 

Alexandru Rogobete

La final, vreau să vă zic doar atât: Trebuie să muncim împreună pentru că dacă muncim, chiar dacă este greu, rezultatele nu vor întârzia să apară, iar numărul nostru va fi din ce în ce mai mare.”, a spus Dumitru Beschiu, consilier județean, și unul dintre oamenii care a contribuit la realizarea evenimentului.

Dumitru Beschiu

Între participanți s-au aflat și numeroși oficiali ai administrației județene și locale: subprefectul Florian Giubega, fostul subprefect Maria Minea, managerul Spitalului CF Sibiu, Ștefania Șerban, dar și consilierii județeni Luminița Dejan Nistoroaie, Dan Cermonea, Pavel Bichicean, Constantin Popa, Cotizo Draia și Marius Novac. De asemenea, au fost prezenți și consilierii locali ai municipiului Sibiu: Laura Barac, Corina Bokor și Ionela Mihai.

Comentariile sunt închise.